Un incendiu violent s-a produs ieri noapte intr-un bloc din cartierul bucurestean Rahova. Doua femei, mama si fiica, au ramas pe drumuri, dupa ce apartamentul in care locuiau a fost mistuit de flacari. Alti sapte locatari au fost evacuati din cauza fumului gros si a riscului ca focul sa se extinda. Cinci echipaje de pompieri au intervenit imediat la fata locului, iar incendiul a fost stins in mai putin de o ora. In urmatoarele saptamani, pompierii vor demara o ancheta si vor stabili cauzele care au dus la izbucnirea incendiului.