Alarma a fost dată azi în jurul orei 14:00, iar potrivit pompierilor focul a pornit la o hală din localitatea Pantelimon, județul Ilfov. În interiorul clădirii se află materiale de lemn și utilaje, iar suprafața afectată de incendiu este de aproximativ 1.000 de metri pătrați. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

„Au fost alertate 8 autospeciale de stingere, 3 cisterne, 1 autoscară, 1 descarcerare, 2 SMURD. A fost realizat un dispozitiv pentru stingerea incendiului, respectiv pentru protejarea vecinătăților. Incendiul este localizat”, au transmis reprezentanții ISU.

Nu au fost înregistrate victime, iar după stingerea incendiului pompierii vor stabili de la ce a pornit vâlvătaia.

 
 

Urmărește-ne pe Google News