UPDATE 21:20 Universitatea Politehnica București a remis un comunicat în care a confirmat că „din informațiile pe care le avem în acest moment, incendiul a fost provocat de un echipament aflat în subsolul tehnic al clădirii Rectorat a UPB. Acesta s-a defectat, fără avea însă flacără deschisă, dar cu degajarea unei cantități importante de fum”.

„Din fericire, nu s-au înregistrat victime, pagubele materiale urmând a fi evaluate. Personalul aflat în clădire la momentul producerii incidentului a fost evacuat de urgență, conform procedurilor standard în astfel de situații. Nu a fost nevoie de îngrijiri medicale”, a mai transmis instituția condusă de Mihnea Costoiu.

UPDATE Ora 18:00 Incendiul a fost stins după aproximativ 30 de minute.

UPDATE Ora 17:55 Reprezentanții ISU au anunțat că incendiul a fost localizat și că s-a produs la subsolul rectoratului Politehnica, într-o cameră tehnică, pe o suprafață de 50 de metri pătrați.

Incendiu la Rectoratul Politehnica Bucuresti. Foto: ISU-B-IFIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4
Afacerile românești ale familiei Irinei Vlah, candidata prorusă la președinția Republicii Moldova. Opozanta Maiei Sandu, decorată de patriarhul Kirill
Recomandări
Afacerile românești ale familiei Irinei Vlah, candidata prorusă la președinția Republicii Moldova. Opozanta Maiei Sandu, decorată de patriarhul Kirill

„Din primele verificări, un echipament electric s-a inflamat. Fără pagube, fără studenți sau cadre didactice care să fi avut de suferit”, a declarat rectorul UPB, Mihnea Costoiu, pentru Libertatea.

Conform reprezentanților Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dealul Spirii București-Ilfov, „nu se vede flacăra, sunt degajări mari de fum”, dar nu au fost persoane rănite.

Pentru stingerea incendiului de la subsolul rectoratului Universității Politehnica din București au fost trimise 10 autospeciale.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Știrileprotv.ro
Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Wow! Theo Rose a strălucit în rochia de mireasă! S-a măritat în secret cu Anghel Damian! Toate detaliile despre nunta lor
Viva.ro
Wow! Theo Rose a strălucit în rochia de mireasă! S-a măritat în secret cu Anghel Damian! Toate detaliile despre nunta lor
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Un medic a mâncat mere șapte zile în continuu, iar rezultatul este extraordinar. Ce beneficii au aceste fructe pentru sănătate
FANATIK.RO
Un medic a mâncat mere șapte zile în continuu, iar rezultatul este extraordinar. Ce beneficii au aceste fructe pentru sănătate
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Cinci zodii au un final de octombrie de vis. Împăcări, oportunități mari și vești excelente pentru ele
FANATIK.RO
Cinci zodii au un final de octombrie de vis. Împăcări, oportunități mari și vești excelente pentru ele
Cum arată tatăl Deliei în prezent, de când a renunțat la călugărie. Se îmbracă modern, a renunțat la barbă și pare alt om! FOTO
Unica.ro
Cum arată tatăl Deliei în prezent, de când a renunțat la călugărie. Se îmbracă modern, a renunțat la barbă și pare alt om! FOTO
România va produce un tratament anti-cancer. Va fi implicată Centrala Nucleară Cernavodă
Financiarul.ro
România va produce un tratament anti-cancer. Va fi implicată Centrala Nucleară Cernavodă
Moartea şocantă a elevei olimpice, nepoată de primar. Ștefi a anunţat ce urmează să facă. De ce bănuiesc polițiștii că ar fi vorba de o provocare pe TikTok
Observatornews.ro
Moartea şocantă a elevei olimpice, nepoată de primar. Ștefi a anunţat ce urmează să facă. De ce bănuiesc polițiștii că ar fi vorba de o provocare pe TikTok
Horoscop 16 octombrie 2024. Leii ar fi bine să încerce să facă un pas în spate, nu neapărat la propriu, ca să poată vedea imaginea mai largă
HOROSCOP
Horoscop 16 octombrie 2024. Leii ar fi bine să încerce să facă un pas în spate, nu neapărat la propriu, ca să poată vedea imaginea mai largă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI