Apelul a fost primit în dispecerat în jurul orei 14.15, potrivit ISU Bihor. S-au mobilizat patru echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului 2 Oradea, cu trei autospeciale de stingere şi cu ambulanța SMURD a subunităţii.

În momentul în care incendiul a izbucnit, personalul restaurantului a acţionat cu stingătoarele din dotare, împiedicând propagarea acestuia.

„Pompierii militari au lichidat rapid incendiul, care se manifesta la o friteuză, au evacuat, împreună cu echipajele de poliţie, clienţii aflaţi în restaurant şi în proximitatea acestuia, după care au procedat la ventilarea întregului supermarket, acţiune care este în desfăşurare şi în aceste momente. În urma declanşării alarmei de incendiu la nivelul restaurantului şi al supermarketului, s-au autoevacuat circa 150 de persoane. Din fericire, nu au existat persoane rănite”, a precizat sursa citată.

Tot în Oradea, un incendiu s-a produs la o casă de pe strada Roman Ciorogariu. Focul a izbucnit în apropierea centralei de încălzire.

Vezi rezultate alegeri prezidențiale, turul 1 – 4 mai 2025, conform BEC!

Google News Urmărește-ne pe Google News