Cuprins:
12 autospeciale de stingere și autoscări, la incendiul de la Teatrul Masca din București
Focul a cuprins o sală de spectacole de 700 mp de la etajul 1 al clădirii teatrului.
„Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la Teatrul Masca, str. Nuvelei. Incendiul se manifestă la etajul 1, pe o suprafaţă de 700 mp, la o sală de spectacole”, a transmis ISU București-Ilfov.
Pompierii au mobilizat 12 autospeciale de stingere și autoscări pentru a stinge incendiul de la Teatrul Masca din București.
Incendiul a izbucnit în această dimineață, la ora 4:00, la sala Teatrului Masca din cartierul Bucureștii Noi, precizează Primăria Sectorului 1, pe pagina de Facebook.
Clădirea Teatrului Masca nu era funcțională, fiind împrejmuită pentru reabilitare
„Flăcările au fost stinse, însă se acționează în continuare pentru asigurarea zonei. Aproximativ 700 de metri pătrați din sala de spectacole de la etajul 1 au fost afectați de incendiu”, spunea primăria, în jurul orei 7.00.
Potrivit ISU, nu au fost persoane rănite în urma incidentului, ci doar pagube materiale.
„Clădirea nu era funcțională la momentul izbucnirii incendiului, fiind deja împrejmuită în vederea reabilitării. Mai mult decât atât, întreaga zonă urmează să fie inclusă într-un amplu proces de regenerare urbană”, mai precizează Primăria Sectorului 1.
Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”!