UPDATE ora 17.50. Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a informat, joi, că circulaţia feroviară pe Magistrala Bucureşti-Constanţa a fost oprită temporar din cauza incendiului de vegetaţie, care s-a extins până aproape de calea ferată, între staţiile Basarabi şi Dorobanţu.

„Reprezentanţii ISU au interzis circulaţia trenurilor pe ambele fire de pe intervalul respectiv  deocamdată făra  scoaterea de sub tensiune a liniei de contact. Această măsură va fi necesară în situaţia în care se impune accesul autoutilitarelor cu apă”, a transmis CFR. 

Un număr de 9 trenuri de călători (6 din direcţia Constanţa şi 3 din direcţia Bucureşti), aflate la această oră în circulaţie, urmează să tranziteze zona afectată de incendiu, însă, funcţie de timpul necesar intervenţiilor ISU, acestea vor fi oprite temporar în gările de pe traseu.

Următoarele 4 trenuri au fost oprite şi vor staţiona temporar, până la finalizarea intervenţiilor ISU, în gările adiacente zonei afectate de incendiu:

IR 11056 (Mangalia – Bucureşti Nord) oprit în Basarabi 

IR 11684 (Constanţa  – Bucureşti Nord) oprit în Basarabi

IR 1881 (Bucureşti Nord – Constanţa) oprit în Dorobanţu 

R 8005 (Bucureşti Obor – Constanţa) oprit în Medgidia.

IR 1885 (Buc – Constanța) a fost oprit în Medgidia 

UPDATE ora 17.15. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a transmis că pe DN 22C Murfatlar-Cernavodă, între localitățile Poarta Albă și Nisipari, județul Constanța, din cauza unui incendiu de vegetație și a vizibilității reduse, traficul rutier este oprit pe ambele sensuri de mers.

De asemenea, în zonă a fost oprit și traficul feroviar.

UPDATE ora 16.00. În mod preventiv, au fost evacuate toate persoanele aflate în căminul de bătrâni, o parte dintre acestea fiind transferate într-o altă clădire aflată în apropiere.

Potrivit pompierilor, nu mai există posibilitatea de propagare a flăcărilor la această locație.

Știrea inițială. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, iar pompierii încearcă să asigure protecţia căminului de bătrâni pentru ca flăcările să nu ajungă în zona acestuia. 

„Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 50 hectare, cu posibilitate de propagare la un cămin de bătrâni din proximitate în care sunt cazate aproximativ de 80 de persoane”, a anunțat ISU Dobrogea.

La faţa locului s-au deplasat pompierii constănțeni cu două autospeciale cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD, iar ulterior au mai venit alte două maşini în sprijin.

De asemenea, la locul incidentului acționează alte patru maşini de stingere de la ISU Ialomiţa, ISU Bucureşti – Ilfov şi ISU Călăraşi. 

„Totul este sub control. Toată lumea își face treaba. Atât casele din împrejurimi, cât și azilul de bătrâni nu sunt afectate”, a declarat primarul localității Poarta Albă, Vasile Delicoti, pentru Replica Online.

FOTO: ISU Dobrogea

Urmărește-ne pe Google News