„Sunt mai multe focare aflate la distanțe mari unele față de altele, iar vântul îngreunează misiunea pompierilor. Se depun reale eforturi pentru lichidarea acestui incendiu”, a transmis ISU Prahova.

Potrivit pompierilor, astfel de intervenții sunt dificile, deoarece, de cele mai multe ori, autospecialele de stingere nu pot ajunge în zona focarelor din cauza lipsei căilor de acces. De asemenea, în zonă nu există surse de alimentare cu apă.

Pentru localizarea și lichidarea incendiului, acționează 22 de pompieri, alături de personal al Ocolului Silvic și al SVSU.

Având în vedere amploarea incidentului, pompierii au făcut apel la autorități și la cetățeni „să manifeste maximă responsabilitate în acțiunile pe care le întreprind și să ia măsurile necesare pentru împiedicarea izbucnirii incendiilor de acest tip”.

FOTO: ISU Prahova

Urmărește-ne pe Google News