Incendiul, care a izbucnit la 14 august, a ars peste 5.000 de hectare de vegetaţie, majoritatea în zone muntoase unde pantele sunt abrupte şi accesul este adesea dificil, potrivit News.ro.

„Focul este acum sub control, dar nu poate fi considerat încă stins, astfel încât echipele vor rămâne vigilente pe teren pentru a preveni posibile reaprinderi”, a declarat comandantul regional al protecţiei civile, Antonio Nunes, pentru agenţia de presă Lusa.

Tentativele de stingere a flăcărilor au fost îngreunate de condiţiile meteorologice nefavorabile, inclusiv temperaturi ridicate, vânt puternic şi umiditate scăzută.

Autorităţile UE au pus la dispoziţie două avioane Canadair pentru a ajuta la stingerea incendiului. Guvernul regional a declarat că nu au existat răniţi, case incendiate şi infrastructură esenţială distrusă.

Insula Madeira din Oceanul Atlantic este o regiune autonomă a Portugaliei cu aproximativ 250 000 de locuitori şi o destinaţie turistică populară.

Creşterea temperaturilor globale ca urmare a schimbărilor climatice a dus la intensificarea incendiilor de vegetaţie, din sudul şi estul Europei până în America de Nord şi unele părţi ale Asiei.

FOTO: Hepta

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Știrileprotv.ro
Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro

Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Planta exotică pe care o poți cultiva în ghiveci. E bogată în vitamine, calciu, fier și are un puternic efect energizant
FANATIK.RO

Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
GSP.RO

Drumul de vis aflat într-o zonă montană superbă care va face legătura între două județe ale României. Șoseaua va străbate peisaje de poveste

'Am băgat foarte mulți bani'. Imagini din apartamentul de 250.000 de euro al Andreei Tonciu / FOTO
Unica.ro

"De o săptămână este acolo". Fotbalistul care a plecat de la FCSB are o soacră celebră: "Fata mea a nimerit un băiat bun" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
"De o săptămână este acolo". Fotbalistul care a plecat de la FCSB are o soacră celebră: "Fata mea a nimerit un băiat bun" | EXCLUSIV
"Şacalul", bănuit că a ucis mai multe femei. Gafe colosale făcute de anchetatori, înainte ca Delia să fie omorâtă
Observatornews.ro
"Şacalul", bănuit că a ucis mai multe femei. Gafe colosale făcute de anchetatori, înainte ca Delia să fie omorâtă
Horoscop 13 septembrie 2024. Fecioarele au în față o zi care vine cu un ajutor neprețuit pentru a dezlega anumite noduri interioare
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI