Premierul irlandez, Brian Cowen, tocmai îşi începuse discursul în momentul în care a realizat că totul îi suna prea familiar. Şi chiar aşa era pentru că prim-ministrul nu făcea altceva decât să repete discursul lui Obama. Cowen s-a oprit, s-a întors către preşedintele american şi i-a spus: „Acesta este discursul dumneavoastră”.

Obama s-a întors râzând pe podium şi a încercat să-şi reia prezentarea dar, între timp, organizatorii reuşiseră să remedieze problema astfel încât pe ecran apăruse discursul premierului irlandez. Preşedintele american a reuşit, astfel, performanţa de a-şi mulţumi sieşi pentru invitarea tuturor oaspeţilor la recepţia oferită cu ocazia sărbătorii Sfântului Patrick.

Deşi este un orator de excepţie, Obama a devenit cunoscut în SUA ca fiind „preşedintele-prompter” din cauza încrederii sale în acest tip de aparatură atunci când îşi susţine discursurile.

 
 

Urmărește-ne pe Google News