Părinţii din Sectorul 1 care au copii cu vârstă preşcolară şi care trebuie să-şi înscrie micuţii la grădiniţă nu trebuie să-şi facă griji în privinţa găsirii unui loc în unităţile preşcolare din această zonă administrativă. Înscrierea copiilor care merg pentru prima oară la grădiniţă în anul şcolar viitor se face începând de luni, 3 iunie, până pe 21 iunie. Numai în 2013, până la începutul viitorului an şcolar, Primăria Sectorului 1 va crea peste 400 de noi locuri în grădiniţele din această zonă administrativă. Noile locuri vor fi create prin finalizarea lucrărilor de construire a unui corp nou la Grădiniţa nr.222 de pe strada Arad nr.38, a lucrărilor de consolidare, restaurare, refuncţionalizare şi extindere la Grădiniţa nr. 50, str. N. Iorga nr. 5-7 şi a lucrărilor de mansardare la Grădiniţa nr. 46, str. Marmurei nr. 13-15. „Toţi copiii din Sectorul 1 cu vârste de grădiniţă au un loc asigurat într-una dintre unităţile preşcolare administrate de Primărie. În Sectorul 1 nu se poate vorbi, nici în 2013, despre o criză a locurilor în grădiniţe, pentru că am anticipat această problemă încă de anii trecuţi şi am luat măsuri din timp. Vom continua şi în acest an investiţiile în construirea de grădiniţe noi şi în extinderea celor existente, pentru că educaţia copiilor noştri a reprezentat şi va reprezenta în continuare o prioritate a administraţiei pe care o conduc”, afirmă Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman. Este vorba despre demararea lucrărilor de construire a unui corp nou la Grădiniţa nr. 146, str. Hrisovului nr. 24 şi la Grădiniţa nr. 251, str. Venezuela nr. 10-14, începerea lucrărilor de extindere şi mansardare la Grădiniţa nr. 162, str. Sângerului, nr 23-27 şi a lucrărilor de reabilitare şi mansardare la Grădiniţa nr. 285, str. Sfântul Constantin nr. 6.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro