„Începând cu data de 1 februarie a.c., la nivelul centrelor de vaccinare din România, va începe administrarea vaccinului Moderna pentru care rapelul se realizează la 28 de zile”, a anunțat Comitetul de coordonare a campaniei de vaccinare, într-un comunicat de presă.
Ambele vaccinuri – Moderna și Pfizer-BioNTech – vor fi folosite în toate centrele de vaccinare.
14.000 de doze de la Moderna ajung săptămânal în România
România primește săptămânal 14.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 de la compania Moderna, spunea miercuri premierul Florin Cîțu, însă dozele sunt încă ținute în depozit.
„Nu le-am folosit pentru că erau prea puține”, a declarat el, precizând că se așteaptă ca în perioada următoare, România să primească până la 90.000 de doze de vaccin anti-COVID de la Moderna.
Atât vaccinul de la Moderna, cât și cel de la Pfizer funcționează prin aceeași tehnologie, cu ARN mesager, și sunt administrate în două doze. Există însă mici diferențe.
În timp ce vaccinul de la Pfizer poate fi administrat persoanelor de peste 16 ani, cel de la Moderna nu este recomandat tinerilor sub 18 ani. Dozele din vaccinul de la Pfizer se administrează la distanță de cel puțin 21 de zile una de alta, iar cel de la Moderna, la 28 de zile.
În ceea ce privește eficiența, cele două vaccinuri sunt asemănătoare.
Personalul medical din centrul de vaccinare decide tipul de vaccin care va fi administrat unei persoane, Pfizer sau Moderna, însă pacientul poate refuza un tip sau altul și poate alege alternativa, în funcție de disponibilitatea dozelor din centrul de vaccinare.
Autoritățile au publicat, la începutul lunii, prospectul vaccinului anti-COVID de la Moderna, care arată care sunt posibilele efecte adverse.
De mâine vor fi reprogramate persoanele incluse în etapa a doua
Începând de joi, 28 ianuarie, toate persoanele care lucrează în domenii esențiale și sunt incluse, deci, în etapa a II-a vor fi reprogramate pentru prima doză, mai spune CNCAV în același comunicat. Programările vor fi decalate cu 10 zile. De exemplu, o persoană programată inițial în 28 ianuarie va fi reprogramată pentru prima doză în 8 februarie, cu rapel în 8 martie.
35.304 persoane aveau programare inițială în perioada 28 ianuarie – 11 februarie și care vor fi reprogramate la un interval de 10 zile.
„În ceea ce privește reprogramarea persoanelor din etapa a II-a din categoria domenii esențiale, aceasta se face prin intermediul platformei informatice, în ordinea realizării programărilor inițiale, la centrele de vaccinare unde acestea erau programate inițial. CNCAV a formulat deja noile cerințe operaționale către Serviciul de Telecomunicații Speciale, astfel încât procesul de reprogramare să se desfășoare optim”, explică CNCAV.
Toate persoanele care vor fi reprogramate vor fi anunțate prin SMS și e-mail cu noile date și intervale orare pentru vaccin. Informațiile vor apărea și pe platformă, în conturile personale.
Reprogramarea se face doar pentru categoriile esențiale, mai spune CNCAV, pentru celelalte persoane, respectiv bolnavii cronici, persoanele peste 65 de ani, persoanele cu dizabilități, nedeplasabile, cele din centrele rezidențiale, dializații și persoanele fără adăpost, procesul de vaccinare va continua în același ritm.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro