Motreanu: ”O confruntare nu-și are rostul”

UPDATE 21.47 Șeful de campanie al PNL, Dan Motreanu, a declarat că echipa care se ocupă de coordonarea campaniei lui Klaus Iohannis să nu participe la vreo dezbatere cu Viorica Dăncilă

”Președintele nu se teme de o confruntare. Cei doi candidați sunt bine cunoscuți, au avut funcții executive, punctele lor de vedere sunt cunoscute și cred că o confruntare nu-și are rostul pentru că nu aduce nimic în plus, cetățenii cunosc foarte bine pozițiile politice ale celor doi candidați”, a declarat Dan Motreanu la finele întâlnirii dintre Klaus Iohannis și liderii PNL.

Motreanu a spus că Iohannis a cerut opinia echipei de campanie, iar aceasta l-a sfătuit să continue întâlnirile cu cetățenii.

UPDATE 20.15. Klaus Iohannis a ajuns la sediul PNL, unde s-a întâlnit cu premierul Ludovic Orban. El a ţinut să lanseze un avertisment, pentru turul doi al alegerilor.

„Vedeţi că PSD-ul încearcă tot felul de manevre şi vrea, cu această ocazie, să cer românilor maximă vigilenţă când este vorba de PSD. Nu înseamnă să ne temem, ci să mergem la vot. Ar fi foarte foarte păcat să repetăm greşeala din decembrie 2016, când prin absenteismul românilor la alegerile parlamentare, a ajuns la putere PSD-ul”, a spus preşedintele.

Klaus Iohannis a mai spus că a fost nevoie de peste trei ani pentru a-i scoate de la Putere

Întrebat dacă va accepta invitaţia PSD pentru o confruntare cu Viorica Dăncilă, Iohannis a spus: ”Încearcă PSD să atragă atenția prin tot felul de manevre. Eu mă voi concetra pe întâlnirile cu alegătorii în campania pentru turul II.”

Klaus Iohannis s-a declarat încrezător că va fi votat de mai mulţi tineri.


Viorica Dăncilă vrea să meargă în Diaspora

Liderii PSD au răsuflat uşuraţi, luni. Diferenţa dintre Viorica Dăncilă şi Dan Barna a arătat o victorie categorică a liderului PSD care a reuşit să aducă partidului aproape două procente, faţă de europarlamentarele din luna mai.

Planul social-democraţilor este să încerce să recupereze o parte din electoratul diasporei, pierdut deja începând cu prezidenţialele din 2014 şi culminând cu violenţele din 10 august 2018. În primul tur, PSD a reuşit să strângă doar două procente, în diaspora.

Potrivit unor surse, ar fi luată în calcul şi o deplasare a Vioricăi Dăncilă într-o ţară cu o comunitate mare de români plecaţi.

Un alt electorat vizat este cel al lui Mircea Diaconu, respectiv votanţii Pro România şi ALDE, care s-ar putea orienta spre candidatul PSD. Victor Ponta a anunţat deja că nu se va mai prezenta la vot, pe 24 noiembrie.

PSD a lansat deja invitaţia către preşedintele Klaus Iohannis la o dezbatere sau chiar mai multe, în turul doi, arătând că are deschiderea pentru o confruntare a candidaţilor.

Strategie pentru atragerea nehotărâților

Liberalii au de luat decizii importante: ce manifestări de campanie vor face în campania pentru turul doi, dar şi dacă Iohannis va accepta o confruntare cu Viorica Dăncilă.

Fostul preşedinte Traian Băsescu i-a dat un sfat actualului şef al statului, pentru a câştiga un nou mandat: „Eu aş accepta vreo 10 (dezbateri, nr) cu doamna Dăncilă, vreo 10, în fiecare zi câte una. Şi cu toate televiziunile de faţă, de ce nu? Adică, o consider un partener de dialog absolut convenabil pentru turul II. Iohannis va fi avantajat, nu înţeleg de ce reţinerea de a avea întâlniri cu doamna Dăncilă. Sigur, este şi reflexul staff-ului de a spune, eu am păţit aşa ceva, să ne prezervăm ce avem, să mergem încet dar sigur. Sigur, domnul Iohannis îşi poate permite şi această abordare pentru că va câştiga. Dar este păcat. Şi dacă se întâlneşte cu doamna Dăncilă şi dacă nu se întâlneşte, tot câştigă alegerile. De ce să nu dai publicului ceea ce vrea să vadă, acea confruntare de idei. Şi hai să fim serioşi, să vedem cine are idei mai multe”, a spus Traian Băsescu, într-o intervenţie la Digi 24.

PNL trebuie să convingă, în turul doi, procentul mare de români nehotărâţi, care nu a votat în primul tur. Asta în condiţiile în care doar 47,77% din numărul total al alegătorilor a venit la vot, duminică.

Un alt electorat vizat este cel al Alianţei USR-PLUS. Liberalii trebuie să îi convingă pe votanţii lui Barna să îi dea votul lui Klaus Iohannis pe 24 noiembrie.

Semnalul a fost deja dat de PNL.

„Aşteptăm ca unii dintre competitori să ne devină parteneri, aşa cum am văzut declaraţiile de la USR-PLUS, că vor vor fi parteneri în turul II pentru Klaus Iohannis. O să îi aşteptăm în această campanie să ni se alăture. Poate cu această ocazie o să ne şi cunoască mai bine faţă de cum a fost în ultimul an”

Gheorghe Falcă, liderul PNL Arad

Liderii USR-PLUS au anunţat înainte de rezultatele finale pentru primul tur, susţinerea pentru Klaus Iohannis, în turul doi, însă asta nu înseamnă, automat, că şi electoratul va urma această linie.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News