Astăzi se împlineşte un an de când Ionuţ Anghel, un băieţel de 4 ani din Bucureşti, a fost ucis de maidanezi pe un teren de lângă Parcul Tei din sectorul 2.
În urmă cu 6 luni, procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au trimis în judecată Administraţia Domeniului Public Sector 2, SC Tei Rezidenţial şi pe Constantin Ciorăscu, pentru ucidere din culpă.
Părinţii ar putea primi despăgubiri record. Potrivit avocatului familiei Anghel, Virgil Papuc, procesul începe pe data de 9 septembrie. În plus, astăzi, de la ora 18.00, în Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulles, este programat un eveniment de comemorare pentru micuţul Ionuţ.

 
 

Urmărește-ne pe Google News