UPDATE 13.57 Procesul lui Vlad Pascu a început cu o amânare la Judecătoria Mangalia, unul dintre avocaţii autorului accidentului mortal de la 2 Mai, din vara trecută, s-a retras din dosar, iar cel de-al doilea a depus o cerere prin care anunţa că protestează şi nu poate participa la acest termen. Următoarea înfăţişare a fost stabilită pentru 14 martie.
UPDATE 12:04 La primul termen al procesului lui Vlad Pascu, judecătoarea a intrat în sală mestecând gumă. După ce magistratul s-a așezat la prezidiu, grefiera a sunat prin videoconferință la penitenciarul unde Vlad Pascu este în arest preventiv. Un gardian a apărut pe ecran și a comunicat că acuzatul a fost dus cu duba la Tribunalul Constanța și o să se întoarcă în jurul orei 12.30, când ar putea să intre, prin videoconferință, în procesul de la judecătorie.
Știrea inițială:
În seara de 18 august 2023, opt tineri veniţi în vacanţă pe litoral au mers să petreacă în staţiunea Vama Veche. Era vineri şi sărbătoreau în avans ziua de naştere a unuia dintre ei. În jurul orei 4.30, ei au decis să se întoarcă, pe jos, la vila unde erau cazaţi, din 2 Mai.
Era un drum de 3 km. Până la unitatea militară de la intrarea în localitatea 2 Mai, au mers pe trotuarul aflat în partea dreaptă a şoselei, iar când asfaltul s-a terminat, au luat-o pe poteca de lângă şosea. „Mergeam aproape în şir indian, ca să nu intrăm pe carosabil”, a declarat unul dintre tineri, în anchetă.
Trei dintre băieţi grăbiseră pasul şi erau mai în faţă. În urma lor, la vreo 40 de metri depărtare, ceilalţi încă mergeau pe lângă gardul unităţii militare, când au fost izbiţi, din plin, de o mașină.
Telefoanele care sunau în gol
Accidentul s-a produs la ora 5.20. Unul dintre tinerii aflaţi în grupul din faţă spune că a auzit motorul mașinii, apoi lovitura, şi a crezut a fost lovit vreun indicator de circulaţie. Când s-a uitat înapoi, a văzut maşina venind, cu farurile aprinse. S-a ferit, îndepărtându-se de şosea. Apoi, autoturismul „a oprit în faţă, la circa 50 de metri şi le-am spus celor doi prieteni cu care eram să rămânem pe loc, pentru că acea oprire a maşinii pe şosea era ciudată. După circa 15-20 de secunde, ea a plecat”.
Pe urmă, tânărul spune că şi-a sunat prietenii rămaşi în grupul din spate, dar ei nu-i răspundeau la telefon. În urma impactului cu maşina, trei dintre ei erau răniţi, iar doi muriseră. Roberta Dragomir avea 20 de ani, iar Sebastian Olariu, 21 de ani. Ambii erau studenţi la Facultatea de Geografie din Bucureşti.
Şoferul care i-a accident mortal era, la rându-i, foarte tânăr. Vlad Pascu, tot din Bucureşti, avea 19 ani şi abia terminase liceul. El conducea, în acea noapte, un Mercedes decapotabil, model de epocă, cu peste 200 de cai-putere. Expertiza tehnică a stabilit că înainte de impact, maşina avea 103 km/h. Pe acea bucată de drum, cu o curbă deosebit de periculoasă, viteza maximă admisă era de 50 km/h.
Oprit de poliţie, înainte de accident
În acea noapte de vineri spre sâmbătă, Vlad Pascu, care era cazat la o pensiune din Vama Veche, petrecuse şi el, alături de câţiva prieteni. Ei le-au declarat anchetatorilor că, în jurul orei 24.00, au urcat în Mercedesul decapotabil condus de Pascu şi au plecat la plimbare cu maşina. După ce au dat turul staţiunii, au mers pe drumul naţional, până-n Mangalia, apoi s-au întors.
Prietenii lui Pascu spun că el „conducea haotic, făcea drifturi şi avea viteză foarte mare, chiar şi 200 km/h”, iar doi dintre ei i-au cerut să oprească şi au coborât.
La ora 0.40, un bărbat a văzut maşina în trafic şi a sunat la 112, semnalând că e posibil ca şoferul să fie beat sau drogat. Două ore mai târziu, Mercedesul a fost oprit în Vama Veche, de o patrulă mixtă polițist-jandarm. Ei au controlat maşina şi au găsit, într-o portieră, patru pastile sedative şi un joint.
Lăsat liber la volan, fără a fi testat
Dus la sediul poliției din Vama Veche, Pascu a fost testat doar pentru consum de alcool. Iar, pentru că rezultatul a fost negativ, la ora 4.30 a fost lăsat să plece.
Vlad Pascu a urcat din nou la volan. În mai puţin de o oră, el a lovit cu maşina cinci tineri, iar doi dintre ei au murit.
A fost prins în Vama Veche, la ora 5.40, de o echipă de jandarmi, şi abia atunci a fost testat şi cu aparatul DrugTest. A ieşit pozitiv la cocaină, amfetamine şi metamfetamine. Analiza probelor de urină a arătat că, pe lângă cele trei tipuri de droguri, Pascu mai consumase şi ecstasy.
Un singur DrugTest şi mai multe nereguli
Într-o conferinţă de presă organizată imediat după accident, şeful IPJ Constanţa, chestorul Adrian Glugă, a susţinut că în noaptea tragediei, atunci când poliţia l-a oprit pentru prima oară în trafic pe Vlad Pascu, acesta nu a fost testat antidrog, pentru că „nu prezenta semne specifice consumului de substanțe psihoactive”. Glugă a mai declarat că Pascu, abia „după ce a părăsit sediului poliției, s-a deplasat la o locație din Vama Veche unde ar fi consumat substanțe interzise”.
Ministrul de interne, Cătălin Predoiu, a trimis la Constanţa corpul de control. Aşa s-a descoperit că agentul de poliţie care a oprit maşina lui Pascu la ora 2.40 nu a înregistrat pe body cam tot ce s-a întâmplat. La ora 3.00, poliţistul a anunţat la dispecerat că trebuie să testeze pe cineva antidrog, însă operatorul i-a comunicat că în zonă nu e disponibil niciun polițist de la rutieră care să aibă DrugTest.
Vara trecută, în plin sezon estival, în tot sudul litoralului exista un singur aparat DrugTest, la Biroul de Poliţie Rutieră din Mangalia, iar angajatul instruit să-l folosească se afla în concediu medical.
Ancheta Ministerului de Interne a scos la iveală mai multe nereguli, iar mai mulţi şefi din Poliţia Constanţa, în frunte cu Adrian Glugă, şi-au dat demisia din funcţie.
Prins cu droguri şi iertat de DIICOT
Nu era prima oară când Vlad Pascu beneficia de clemenţa sistemului. În ziua dinaintea accidentului, el a fost oprit în trafic chiar de șeful Poliției Rutiere Constanța şi a scăpat nesancţionat, deşi mașina pe care o conducea nu avea nici asigurare RCA, nici semnul de „șofer începător”.
Iar cu câteva luni înainte să urce drogat la volan şi să omoare doi oameni Vlad Pascu fusese iertat de DIICOT într-un dosar în care era acuzat de deținere fără drept de droguri de risc pentru consum propriu.
În decembrie 2022, procurorii au dispus renunțarea la urmărirea penală, invocând „cantitatea mică de droguri de risc deținută, faptul că suspectul a avut o atitudine sinceră, precum și existența unei disproporții vădite între cheltuielile pe care le-ar implica desfășurarea unui proces penal și gravitatea urmărilor produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârșirea infracțiunii”. Tribunalul Bucureşti a confirmat soluţia.
Când a închis dosarul, DIICOT nu i-a impus lui Pascu să urmeze vreun program de consiliere, pentru a renunţa la consumul de droguri, deşi nu era la primul dosar. Şi în 2017, când avea doar 13 ani, Vlad Pascu a fost prins cu substanțe psihoactive. Atunci, procurorii au dat clasare, pentru că, din cauza vârstei, Pascu nu putea răspunde penal.
Anul trecut, după accidentul rutier, Vlad Pascu şi părinţii lui au fost inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri. Mama tânărului, Miruna Pascu, este acuzată şi de influenţarea declaraţiilor şi ameninţare, iar tatăl, Claudiu Pascu, pentru deţinere, fără drept, de muniţie letală. Dosarul a fost trimis în judecată de DIICOT şi e încă în camera preliminară de la Tribunalul Bucureşti.
Culpa victimelor: mergeau pe partea dreaptă a drumului
În dosarul accidentului de la 2 Mai, Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia a finalizat cercetările în octombrie, anul trecut. În rechizitoriu se precizează că „accidentul a fost cauzat de un cumul de factori”, iar vinovaţi sunt şoferul care conducea drogat şi cu viteză, dar şi victimele care, circulând pe marginea şoselei, „pe partea dreaptă a sensului lor de mers”, „au creat o stare pasivă de pericol”.
Procurorul a fost de acord cu experţii care susţin că, dacă tinerii implicaţi în accident „s-ar fi deplasat pe acostamentul din stânga, ar fi dispus şi ei de posibilități de evitare a accidentului”.
Pe drumul care leagă Vama Veche de 2 Mai există un singur trotuar pentru pietoni. El e amplasat în partea dreaptă a şoselei şi se termină în dreptul unităţii militare în faţa căreia a avut loc accidentul din august, anul trecut.
Trimis în judecată pentru ucidere din culpă
Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia l-a acuzat pe Vlad Pascu de ucidere din culpă, infracţiune pedepsită de Codul Penal cu închisoarea de la 3 ani la 10 ani şi 6 luni.
Dacă de la primul termen al procesului inculpatul îşi recunoaşte vinovăţia şi cere să fie judecat doar în baza probelor adunate de procuror, el beneficiază de o reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă.
„Legea Anastasia”, care era deja în vigoare la data comiterii accidentului de la 2 Mai, prevede că uciderea din culpă săvârșită de un șofer care a condus băut, drogat sau fără permis se pedepseşte doar cu închisoarea, fără ca instanța să mai poată dispune suspendarea pedepsei sub supraveghere.
Vlad Pascu se află în arest preventiv din 19 august anul trecut. Periodic, el solicită să fie plasat în arest la domiciliu, dar Judecătoria Mangalia şi Tribunalul Constanţa i-au respins, până acum, cererile.