Decizia de a amâna majorarea salariilor profesorilor cu 50% printr- o ordonanţă de urgenţă a stârnit un val de furie din partea adversarilor Guvernului. Bine intenţionate sau doar în fugă după voturi,
Mircea Geoană a solicitat convocarea de urgenţă a Parlamentului, care va trebui să respingă printr- o lege ordonanţa Guvernului. “Cei de la PD-L şi PRM sunt nişte demagogi. Soluţia normală este ca Parlamentul să-şi impună din nou voinţa”, a precizat Geoană. În faţa acestui val de atacuri, Guvernul nu pare dispus să-şi modifice poziţia. Premierul Tăriceanu a anunţat că, dacă Parlamentul va respinge ordonanţa de urgenţă, va găsi rapid o altă modalitate de a amâna aplicarea majorării. “Nu mă sperii de ameninţările sindicaliştilor”, a spus Tăriceanu. În ceea ce priveşte moţiunea de cenzură, Tăriceanu poate să stea liniştit, deoarece PSD, cel mai mare partid parlamentar, a anunţat că nu o va susţine, aşa că şansele să treacă sunt foarte mici.
Bugetarii sar în ajutorul profesorilor
Liderii sindicatelor din învăţământ au anunţat că au început adunarea de semnături pentru a fi declanşată greva generală. “De luni vom intra în grevă generală”, au anunţat liderii principalelor federaţii sindicale din învăţământ. Mişcarea profesorilor este susţinută şi de alte categorii profesionale din sistemul bugetar. Liderul CNSRL- Frăţia, Marius Petcu (foto dreapta), a spus că la 20 noiembrie va fi declanşată greva generală a tuturor bugetarilor dacă Guvernul nu va aplica majorările salariilor profesorilor.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!