UPDATE 18.40 Validarea mandatelor a trei deputaţi, doi de la PSD şi unul din partea minorităţilor naţionale, a fost amânată, marți, în comisia de specialitate a Camerei Deputaților, deoarece nu au adus toate documentele necesare.

UPDATE 17.30 Comisia de validare a mandatelor de deputaţi a aprobat, marţi, validarea mandatului lui Liviu Dragnea, cu 20 de voturi „pentru” şi 10 voturi „împotrivă”, în pofida criticilor liberalilor. Cei de la PNL au încercat să propună invalidarea mandatului, dar social-democrații i-au acuzat că se fac de râs.

Preşedintele Comisiei de validare, Florin Iordache, a respins toate solicitările PNL, pe motiv că nu sunt regulamentare. Comisia de validare a aprobat mandatele a 326 de deputaţi, alături de cel al lui Liviu Dragnea, iar alte 3 dosare au fost amânate, pentru că nu erau depuse toate actele necesare, urmând ca validarea să fie făcută într-o nouă şedinţă.

UPDATE 15.10 Subcomisia pentru validarea mandatelor din Camera Deputaţilor, formată din Eugen Nicolicea (PSD), Marcel Ciolacu (PSD) şi Valeria Schelean (PNL), a aprobat, marţi, validarea mandatului lui Liviu Dragnea, respingând solicitarea Partidului Național Liberal. Aceeași solicitare va fi supusă votului și în comisia de validare din Camera Deputaților, care numără 30 de membri. Ținând cont că și în această comisie, PSD și ALDE au majoritate, șansele ca cererea PNL să fie admisă sunt reduse.

Surse liberale au precizat pentru Libertatea că cel mai probabil partidul nu va merge mai departe cu acest demers și nu va sesiza Curtea Constituțională, pentru invalidarea mandatului lui Liviu Dragnea, în baza prevederilor Regulamentului Camerei Deputaților.

UPDATE 14.40 Comisia de validare a mandatelor din Senat a primit două cereri de invalidare a două mandate de senator, una vizând-o pe Iuliana Laura Scântei, senator PNL de Iaşi, şi cealaltă vizând întregul legislativ. Ambele au fost respinse, respinse, pentru că nu conţin elemente de admisibilitate.

UPDATE 13.00 Preşedintele de şedinţă al primului plen al Camerei Deputaţilor, deputatul Miron Ignat, decanul de vârstă al forului, a declarat în discursul susținut în plen că alegerile au fost corecte, iar oamenii nu au fost „influenţaţi de vreo găleată” când au votat şi nici nu au fost „amăgiţi” de sticle de ulei sau de pui congelaţi.

„Speranţa alegătorilor constă în faptul că noi vom elabora legi care vor duce la dezvoltarea României, la creşterea bunăstării populaţiei, la o viaţă mai bună, mai demnă, pentru toate categoriile populaţiei. Noi, cei prezenţi în această legislatură, suntem rezultatul unui vot transparent, desfăşurat corect, şi alegătorii au votat din inimă, în cunoştinţă de cauză, pentru ca noi, prezenţi astăzi aici, să-i reprezentăm cu cinste”, a afirmat Miron Ignat.

La rândul său, preşedintele primei şedinţe a Senatului din noua legislatură, Leon Dănăilă, a transmis că Parlamentul trebuie să-şi recapete reputaţia şi autoritatea, pentru că  ”o democraţie autentică nu este posibilă fără un Parlament puternic şi respectat”.

UPDATE 12.40: Liderul PSD Liviu Dragnea a anunțat, după prima ședință de plen, că și-a înceiat mandatul cu o zi mai devreme, pentru a nu beneficia de pensia specială. ”Mi-am depus demisia, așa cum am promis. Aștept același lucru și de la alții”, a declarat Dragnea. Întrebat de ce a fost nevoie să facă acest gest, în condițiile în care putea să opteze pentru a nu depune cerere de acordare a pensiei, la împlinirea vârstei, Liviu Dragnea a răspuns: ”M-am gândit că nu ne mai vedem atunci”.

Acesta a adăugat că membrii PSD din teritoriu care au obținut funcții atât la alegerile locale, cât și cele parlamentare, vor ocupa funcțiile în Senat şi în Camera Deputaţilor. Este vorba și de Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, care și-a preluat deja mandatul de deputat.

Alți aleși locali care ar urma să aleagă mandatul de parlamentar sunt Florin Cârciumaru, primul municipiului Târgu Jiu, Emanoil Savin, primarul orașului Bușteni, Cornel Nanu, primarul comunei Cornu (Prahova), Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara, Adrian Gâdea, președintele CJ Teleorman și Adrian Ţuţuianu, președintele CJ Dâmbovița dar și mai mulți consilieri județeni și locali.

Începând cu ora 12.00, atât Senatul, cât şi Camera Deputaţilor vor stabili componența Comisiilor de validare a mandatelor noilor aleşi. Comisia de validare a Camerei Deputaţilor va fi compusă din 30 de membri, iar cea a Senatului din 15, și va respecta algoritmul câștigării alegerilor parlamentare.

Ședinţa Senatului va fi condusă de academicianul Leon Dănăilă (PNL) , în vârstă de 83 de ani, care va fi asistat de cei mai tineri senatori: Cătălin George Stângă (34 ani), George Edward Dircă (36 ani), Alexandru Marius Dunca (36 ani,) şi Bogdan Constantin Matei (36 ani).

La Camera Deputaților, ședința va fi condusă de Miron Ignat. În vârstă de 75 de ani, el reprezintă grupul comunităţii ruşilor lipoveni din România. Ignat va fi asistat de către cei mai tineri patru deputaţi: Mara Mareş (24 ani) Andrei Pop (25 ani), Vlad Emanuel Duruş (26 ani)  şi Apjok Norbert (27 ani).

Aleșii vor depune jurământul miercuri, este așteptată cererea PNL de invalidare a mandatului lui Liviu Dragnea

Comisiile de validare a mandatelor noilor parlamentari vor elabora câte un raport în care nominalizează senatorii şi deputaţii pentru care se propune validarea sau invalidarea mandatelor. După ce rapoartele sunt aprobate, prin vot, de către comisii, ele sunt supuse votului plenului, în fiecare Cameră. Cel mai probabil, acest vot va avea loc miercuri.

Potrivit Regulamentului, comisiile de validare pot propune invalidarea mandatului unui parlamentar în cazul în care constată că alegerea acestuia s-a făcut prin încălcarea dispoziţiilor legii electorale privind candidatura sau obţinerea mandatului, sau în cazul în care există o hotărâre definitivă şi irevocabilă privind săvârşirea de către cel în cauză a unei infracţiuni legate de procesul electoral.

PNL a anunțat deja, prin vocea președintelui interimar Raluca Turcan, că va vota pentru invalidarea mandatului de deputat al președintelui PSD Liviu Dragnea, și că va sesiza și Curtea Constituţional, dacă este cazul. PMP şi USR au anunțat, la rândul lor, că se alătură acestui demers al liberalilor și vor vota în plen pentru invalidarea mandatului lui Liviu Dragnea.

Cu toate acestea, este greu de crezut că se va ajunge la acest lucru, pentru că PSD și ALDE au în Parlament o majoritate confortabilă, care se păstrează inclusiv în comisiile de validare ale mandatelor. Dacă în comisia de validare nu se ajunge la un consens privind o decizie în cazul lui Liviu Dragnea, atunci acesta nu riscă să își piardă mandatul. Și un vot în plen ar fi în favoarea sa, ținând cont de configurația actualului Parlament.

Noii senatori şi deputaţi vor depune jurământul miercuri. Tot atunci vor fi alese conducerile celor două Camere: preşedintele Senatului, preşedintele Camerei Deputaţilor, dar și Birourile Permanente, conducerea celor două foruri, din care fac parte 4 vicepreşedinţi, 4 secretari şi 4 chestori. Și în cazul membrilor BP-urilor se păstrează configuraţia politică rezultată în urma alegerilor parlamentare. Mai mult, aceste funcții sunt foarte atractive pentru că beneficiază de o indemnizație dublă față de cea de simplu parlamentar. Astfel, un membru al conducerii unei Camere poate ajunge la un salariu de peste 10.000 de lei, lunar.

Dragnea ar putea prelua șefia Camerei Deputaților, Tăriceanu continuă la șefia Senatului

Calculele politice ale PSD includ și varianta ca președinția Camerei Deputaților să fie preluată de liderul PSD Liviu Dragnea, în cazul în care acesta nu va fi propunerea de premier a partidului, la consultările de la Palatul Cotroceni. Astfel, cei doi lideri din coaliția PSD-ALDE, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu ar conduce, fiecare, câte o Cameră a Parlamentului, Tăriceanu urmând a păstra șefia Senatului.

Liviu Dragnea nu a dorit, luni, să infirme acest zvon, precizând că decizia va fi luată în grupurile parlamentare ale celor două partide. Călin Popescu Tăriceanu a spus, însă, că dorește să continue mandatul de președinte al Senatului, din vechea legislatură.

 
 

Urmărește-ne pe Google News