În data de 7 aprilie, sub luminile reflectoarelor televiziunilor și într-un cor de fluierături și scandări, Ștefan Paraschiv – directorul Metrorex – a început demolarea cu ranga a primului chioșc din subteran.

Operațiunea demarată în stația de metrou Ștefan cel Mare a avut nevoie de efective ale poliției și de jandarmi, care au făcut făcut scut să protejeze muncitorii care dezasamblau chioșcurile sub urletele comercianților și sindicaliștilor de la metrou.

Inclusiv Radu Mihaiu, primarul sectorului 2 a fost prezent la eveniment.

„Un cartel se destructurează cu ranga“, clama, în aceeași zi, Cătălin Drulă, ministrul transporturilor.

Demolările au continuat, iar punctul culminant a fost atins în data de 17 aprilie, când autoritățile au raportat demolarea a 63 de magazine din zece stații în doar o noapte.

Dar apoi au venit sărbătorile de Paște și 1 Mai, astfel că operațiunile au încetinit.

Doar jumătate de spații, în două luni

Potrivit datelor primite de la Metrorex, din data de 7 aprilie și până miercuri, 26 mai, au fost desființate 156 de chioșcuri din incintele stațiilor de metrou.

În total, la metrou se aflau 331 de spații comerciale, potrivit sindicatelor de la metrou, astfel că mai puțin de jumătate (47%) au fost dezafectate.

Horia Teodorescu, șeful CJ Tulcea, partener și gazdă. Firma care a câștigat un contract de zeci de milioane de euro pentru refacerea portului și-a mutat sediul în apartamentul acestuia
Recomandări
Horia Teodorescu, șeful CJ Tulcea, partener și gazdă. Firma care a câștigat un contract de zeci de milioane de euro pentru refacerea portului și-a mutat sediul în apartamentul acestuia
Începută cu ranga acum două luni, demolarea chioșcurilor de la metrou s-a împotmolit la două primării
Unele chioșcuri funcționează în continuare. În imagine, un magazin de la stația Piața Victoriei

În trei sectoare ale Capitalei evacuarea s-a terminat deja

„Astfel, în stațiile de metrou de pe raza sectoarelor 2, 4 și 6 au fost desființate toate spațiile comerciale construite ilegal. În sectorul 1 au fost desființate spațiile comerciale din următoarele stații de metrou: Aurel Vlaicu, 1 Mai, Basarab și Gara de Nord 1 parțial, operațiunile pentru desființarea celorlalte spații fiind în curs”, se arată într-un răspuns al companiei de stat.

Datele Metrorex mai arată că în săptămâna 10-16 mai au fost dezafectate două spații comerciale în total.

Începută cu ranga acum două luni, demolarea chioșcurilor de la metrou s-a împotmolit la două primării
Chioșc de la stația Piața Victoriei

În sectoarele 3 și 5 nu s-a demolat nimic

Reprezentanții companiei aruncă însă săgeți către Primăriile Sectoarelor 3 și 5. În continuare, chioșcurile care nu au fost evacuate funcționează bine-mersi în stații precum Unirii 2, la Dristor, la Izvor sau la Piața Victoriei.

Subiectele pentru concursurile organizate de Senat, scurse în presă. Angajații acuză măsluirea examenelor pentru politrucii aduși de demnitari – EXCLUSIV
Recomandări
Subiectele pentru concursurile organizate de Senat, scurse în presă. Angajații acuză măsluirea examenelor pentru politrucii aduși de demnitari – EXCLUSIV

„În sectoarele 3 și 5 nu au început încă operațiunile de desființare. Conform competențelor legale, primăriile de sector au atribuții în organizarea operațiunilor de evacuare a construcțiilor amplasate ilegal pe domeniul public al statului”, transmite Metrorex.

Libertatea a solicitat oficial puncte de vedere celor două primării de sector. Până în acest moment, nu am primit niciun răspuns.

Am solicitat, de asemenea, un punct de vedere din partea directorului Metrorex, Ștefan Paraschiv. Până la ora publicării articolului nu am primit niciun răspuns.

Contract expirat

Demolările vin după ce contractul de închiriere dintre Metrorex și Sindomet Servcom SRL a expirat din 2018. Această firmă este controlată de sindicatele de la metrou, mai exact de Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM).

Începută cu ranga acum două luni, demolarea chioșcurilor de la metrou s-a împotmolit la două primării

Metrorex nu a mai dorit prelungirea contractului.

Evacuarea spațiilor a venit după ce compania de stat a argumentat că chioșcurile „periclitează securitatea persoanelor în caz de urgență, precum și evacuarea rapidă și sigură a acestora”.

Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”
Recomandări
Dealul de la Coțofenești, locul unde a fost găsit coiful dacic, scanat cu tehnologia care a descoperit templele mayașe. Expert: „Rezultatele au fost spectaculoase”

Sindicaliștii au argumentat că nici stațiile de metrou în sine nu au autorizație din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU).

Un număr de 32 de stații de metrou dintr-un total de 61 nu au autorizație de securitate la incendiu, scria în data de 17 mai Club Feroviar, care cita un raport ISU.

După evacuarea tuturor magazinelor, în viitor, Metrorex ar urma să facă licitație pentru atribuirea spațiilor comerciale.

Începută cu ranga acum două luni, demolarea chioșcurilor de la metrou s-a împotmolit la două primării
Magazin de patiserie de la stația Unirii 2

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Fostul concurent Survivor România tocmai a fost CONDAMNAT la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare! De nebănuit ce a putut face și cum s-a ajuns aici
Viva.ro
Fostul concurent Survivor România tocmai a fost CONDAMNAT la 5 ani și 4 luni de închisoare cu executare! De nebănuit ce a putut face și cum s-a ajuns aici
ULTIMA ORĂ. Geniul muzicii s-a stins! Membrul uneia dintre cele mai mari trupe din lume, ucis de o boală înfiorătoare
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ. Geniul muzicii s-a stins! Membrul uneia dintre cele mai mari trupe din lume, ucis de o boală înfiorătoare
Rușii și-au dat seama cum să se apere de dronele navale ucrainene: „Acum nu mai este atât de simplu”
Adevarul.ro
Rușii și-au dat seama cum să se apere de dronele navale ucrainene: „Acum nu mai este atât de simplu”
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Elle.ro
De ce Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în serialele de la Antena 1 și cu ce se ocupă acum: „Aceasta este direcția pe care trebuie să mergem…”
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Unica.ro
Zodia care scapă, în sfârșit, de griji și probleme! Răsare soarele în viețile acestor nativi și parcă toate ghinioanele lor dispar dintr-o dată!
Și-a notat în jurnal că vrea să-și omoare mama. Fiica adoptivă a româncei Andreea Mottram plănuia crima de un an: "A fost înjunghiată de 12 ori"
Observatornews.ro
Și-a notat în jurnal că vrea să-și omoare mama. Fiica adoptivă a româncei Andreea Mottram plănuia crima de un an: "A fost înjunghiată de 12 ori"
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis
HOROSCOP
Horoscop 9 aprilie 2025. Taurii au ocazia să-și asculte inima, să facă ceva ce și-au dorit dintotdeauna, dar condițiile nu le-au permis

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI