Incidentul a avut loc pe 24 martie 2022, iar în urma scandalului avionul a aterizat de urgență pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, bărbatul fiind preluat de polițiștii de frontieră imediat după aterizare.

Potrivit sursei citate, procedurile de aterizare de urgență au fost declanșate după ce „bărbatul respectiv, aflându-se în stare avansată de ebrietate, a devenit indisciplinat și a început o altercație în timpul aterizării, agresând verbal atât pasagerii, cât şi pe membrii echipajului de zbor”.

În momentul incidentului, un martor declara pentru Libertatea că pasagerul a început să se ia „de doi pasageri”, iar apoi să facă un scandal tot mai mare.

„Persoana în cauză, în stare de ebrietate avansată, s-a luat de vreo doi pasageri în timpul zborului. Echipajul l-a mutat ca să oprească conflictul, după care a început să se ia de alte persoane. Ulterior, s-a ridicat de pe scaun și a făcut scandal în tot avionul, iar unii pasageri au început să țipe că are cuțit. El avea ceva în mână, dar nu cuțit, nu era nimic ilegal cu care să fi trecut de filtrul de control”, a povestit martorul pentru Libertatea.

Atunci, piloții au emis cel mai înalt grad de alertă și au declanșat procedura de aterizare. Traficul aerian a fost blocat, întrucât piloții au lăsat aeronava pe pistă, fără a mai trage în poziție, pentru intervenția forțelor de ordine.

„Piloții au primit informația că e cuțit, au declanșat starea de alertă pentru situații de urgență May Day pentru aterizare de urgență. Ei oricum trebuiau să aterizeze aici, dar cum au aterizat așa a rămas avionul, nu l-au tras în poziție pe pistă. A venit poliția de frontieră, brigada antitero a SRI”, povestea martorul.

Între timp, bărbatul a fost acuzat și judecat pentru „săvârşirea fără drept a oricărui act de violenţă fizică sau psihică asupra unei persoane aflate la bordul unei aeronave civile în zbor ori în pregătire de zbor, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa acestei aeronave”.

Iar magistrații de la Judecătoria Buftea l-au condamnat definitiv pe bărbat la doi ani și 6 luni de închisoare cu executare.

De asemenea, instanţa de judecată a dispus, ca pedeapsă complementară, interzicerea unor drepturi, respectiv exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News