Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea procurorilor, au efectuat cercetări în urma cărora, pe 25 mai 2015, s-a dispus trimiterea în judecată a unui număr de 22 agenţi de poliţie pentru luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual.
„Din cercetări a rezultat că, în perioada 17 ianuarie – 21 aprilie 2015 (aproximativ 3 luni), grupul format din cei 22 de poliţişti a săvârşit un număr total de 127 de acte materiale şi 4 situaţii de complicitate. Complexitatea cazului rezidă în caracterul de fenomen al comportamentului agenţilor de poliţie, aceştia obţinând sume de bani de la conducătorii auto care încălcau regulile privind circulaţia pe drumurile publice, în mod constant şi prin moduri de operare similare”, se mai arată în comunicatul DGA – SJA Brăila.
Pedepsele variază între 2 ani și 2 ani și 9 luni de închisoare cu suspendare. Ca pedeapsă complementară, instanţa a dispus interzicerea mai multor drepturi ale inculpaţilor, printre care şi acela de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-au folosit pentru săvârşirea infracţiunii, precum şi obligativitatea de a presta şi muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro