Donald Trump se va preda poliției din Georgia în următoarele zile, pentru a fi pus sub acuzare pentru presupusa sa tentativă de a schimba rezultatele alegerilor din 2020 în acest stat sudic american.

Autoritățile americane au anunțat miercuri că se așteaptă ca fostul președinte și ceilalți 18 inculpați să fie înregistrați la închisoarea Fulton County Jail din Atlanta, înainte de a fi puși oficial sub acuzare la tribunal, deși au avertizat că „circumstanțele se pot schimba”.

Cert este că fostul președinte trebuie să se prezinte până la 25 august în fața instanței pentru a răspunde acuzațiilor. El a respins deja acuzațiile, a atacat-o pe procuroare și va pleda cel mai probabil nevinovat.

Șeriful local, Pat Labat, a declarat că oficialii vor urma „practicile obișnuite” în cazul lui Trump.

Dar experții au spus că acesta va avea, de fapt, o experiență foarte diferită de cea a acuzaților care lâncezesc în faimoasa închisoare săptămâni întregi, luni sau chiar ani, în așteptarea procesului.

Sute de persoane au fost reținute în închisoarea din comitatul Fulton pentru mai mult de 90 de zile, deoarece nu fuseseră încă acuzate oficial sau nu își permiteau să plătească cauțiunea necesară pentru eliberarea lor, potrivit unui raport din 2022 al American Civil Liberties Union (ACLU) din septembrie 2022.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

De asemenea, raportul a constatat că 117 persoane au așteptat în închisoare mai mult de un an pentru că nu fuseseră puse sub acuzare. Iar 12 au fost reținute timp de doi ani din același motiv.

„În esență, închisoarea a fost supraaglomerată de când a fost construită”, a declarat Fallon McClure de la ACLU din Georgia, citată de BBC.

Condiții mai mult decât precare

Construită în 1985 pentru a găzdui aproximativ 1.300 de deținuți, închisoarea din comitatul Fulton a deținut, de fapt, peste 3.000 de persoane în ultimii ani.

Închisoarea oferă „condiții neigienice” care au dus la apariția unor focare de Covid-19, păduchi și scabie, se arată într-un raport al ONG-ului Southern Center for Human Rights. Raportul a constatat că deținuții erau „subnutriți în mod semnificativ” și se confruntau cu o afecțiune numită casexie, caracterizată prin scăderea în greutate și slăbirea organismului.

Pentru unii deținuți, condițiile au fost fatale.

Săptămâna trecută, un bărbat în vârstă de 34 de ani a fost găsit inconștient într-o celulă a unității medicale din închisoare, unde era ținut din 2019. El a fost resuscitat, dar apoi a murit la spital, potrivit biroului șerifului din comitatul Fulton.

Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai
Recomandări
Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai

A fost cea de-a șasea persoană care a murit în acest an în sistemul penitenciar al comitatului.

Noni Battiste-Kosoko avea doar 19 ani când a murit în luna iulie în custodia închisorii din comitatul Fulton, după ce a fost arestată pentru o acuzație relativ minoră. Polițiștii au găsit-o fără semne vitale în celula ei din Atlanta City Detention Center, un spațiu suplimentar pe care comitatul îl închiriază pentru a reduce supraaglomerarea din închisoarea principală.

Familia lui Battiste-Kosoko nu a fost încă informată oficial cu privire la cauza morții sale și nici nu a aflat rezultatele autopsiei, a declarat pentru BBC avocatul familiei sale.

Biroul șerifului din comitatul Fulton a declarat pentru BBC că încă așteaptă un raport final al autopsiei și că investighează incidentul.

Moartea lui Battiste-Kosoko a survenit chiar înainte ca luna aceasta, comitatul Fulton să accepte să plătească 4 milioane de dolari familiei unui bărbat care a murit în închisoare, acoperit de mușcături de ploșnițe.

O autopsie independentă a constatat că Lashawn Thompson a murit în septembrie anul trecut în aripa de psihiatrie a închisorii din cauza „neglijenței grave” a personalului închisorii. Moartea sa a declanșat o anchetă a Departamentului de Justiție al SUA privind condițiile din închisoare, accesul la asistență medicală și utilizarea excesivă a forței de către ofițeri.

Victor Atanasie Stănculescu, generalul care a predat Armata Română lui Ion Iliescu. A fost implicat activ în reprimarea Revoluției de la Timișoara
Recomandări
Victor Atanasie Stănculescu, generalul care a predat Armata Română lui Ion Iliescu. A fost implicat activ în reprimarea Revoluției de la Timișoara

McClure, reprezentanta ACLU, a declarat că o serie de factori au dus la supraaglomerarea sistemului penitenciar din Fulton County Jail.

În primul rând, persoanele acuzate de infracțiuni minore în acest comitat sunt arestate și plasate în custodie, spre deosebire de alte jurisdicții din Georgia, unde inculpații sunt în general eliberați, în așteptarea procesului.

De asemenea, comitatul s-a confruntat cu un număr mare de cazuri în așteptare din cauza pandemiei de Covid și, cel mai recent, cu o serie de acuzații în temeiul Legii privind organizațiile criminale.

Trump și asociații săi au fost inculpați pentru încălcarea aceleiași legi. Dar acuzațiile în temeiul acestei legi, adoptată în anii 1970 pentru a ajuta la eliminarea grupurilor de crimă organizată precum mafia, sunt complexe și necesită multe resurse, spun experții.

„Există presupunerea că alte cazuri nu ajung la punerea sub acuzare pentru că acest caz ocupă foarte mult timp”, a declarat McClure.

Tratat cu mănuși

Este probabil ca Trump să ocolească toate aceste probleme ale sistemului atunci când va fi înregistrat în comitatul Fulton, au spus experții.

În timp ce procurorii nu au publicat detalii despre modul în care fostul președinte va fi înregistrat, există indicii pe care le putem afla din procesul accelerat de la cele trei înfățișări anterioare ale sale din New York, Florida și Washington DC.

La sosirea la aceste tribunale, lui Trump i-au fost luate datele personale și amprentele digitale, ca oricărui inculpat. Dar el a fost izolat de ceilalți inculpați și a fost dus rapid într-o sală de judecată, înconjurat de membri ai Secret Service și US Marshals.

Autoritățile au invocat preocupări sporite de securitate pentru a face aceste aranjamente.

Spre deosebire de mulți inculpați, lui Trump nu i s-a făcut o fotografie de identificare și nici nu a fost încătușat. Autoritățile au declarat că nu este nevoie de niciuna dintre aceste măsuri, deoarece există deja o mulțime de fotografii cu Trump și nu se consideră că există riscul ca acesta să se sustragă justiției.

Când audierile sale s-au încheiat, echipa sa de securitate l-a escortat rapid înapoi la coloana de mașini care îl aștepta pentru a-l duce spre avionul său privat.

Este probabil ca o versiune a acestei rutine să se desfășoare și în comitatul Fulton, au spus experții.

Contrastul dintre experiențe i-a iritat pe unii avocați ai apărării care lucrează de ani de zile în comitatul Fulton.

„Va fi tratat cu mănuși de copil pentru că este un fost președinte”, a declarat pentru BBC Keisha Steed, o avocată specializată în cazuri penale în zona Atlanta, care a lucrat cândva ca avocat din oficiu.

„Iar clienții noștri vor fi pocniți în față”, a spus ea.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (9)

chiruleonard   •   17.08.2023, 18:53

Doamne fereste de asa ceva!

EmiM   •   17.08.2023, 15:12

cam urat acolo

anonimus   •   17.08.2023, 14:22

Asta este o procedura standard in SUA, cand esti la tribunal sub acuzare intri automat in custodia politiei, asta nu inseamna ca ajungi atomat la puscarie. Nu inteleg de ce vorbiti de condtiile din penitenciar... penibil libertatea :(

Vezi toate comentariile (9)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Vestea momentului în televiziune! Cel mai tare show tv se întoarce pe micile ecrane! Ce vedete vei vedea în emisiune și ce vor face acestea
Viva.ro
Vestea momentului în televiziune! Cel mai tare show tv se întoarce pe micile ecrane! Ce vedete vei vedea în emisiune și ce vor face acestea
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Observatornews.ro
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI