În urmă cu doi ani, în dimineaţa zilei 2 octombrie 2007, din motive imposibil de înţeles Alexandru Marian Popescu şi Robert Tecuceanu, de 22 şi respectiv 23 de ani, l-au ucis pe amicul lor Alin Andruşceac, de 19 ani, chiar în casa acestuia. Cruzimea de care au dat dovadă, greu de imaginat, i-a şocat până şi pe anchetatori. Prinşi după o zi, tinerii criminali au oferit o explicaţie şocantă: Alin era mai bun la jocurile pe calculator, drept pentru care l-au ucis, nu înainte de a-l tortura timp de trei ore.
„L-am bătut de la două până la cinci şi jumătate. Gemea şi bolborosea. Ne era teamă că vreun vecin ar putea să-l audă şi să cheme poliţia. Am hotărât atunci să-l omorâm”, au declarat ucigaşii în faţa poliţiştilor. Iniţial, cei doi au încercat să-l sufoce cu o pernă după care l-au sugrumat cu un cablu electric. Apoi, au plecat din casă cu câteva piese de calculator, un telefon mobil, mai multe pliculeţe de cafea şi o bancnota de 1 leu.
Au primit 30 de ani de închisoare
Cazul celor doi a fost judecat până acum de Tribunalul şi de Curtea de Apel Bucureşti, ultima decizie fiind aceea de 30 de ani de închisoare pentru fiecare. În recurs, care se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, începând din luna februarie procurorii şi familia lui Alin cer închisoarea pe viaţa pentru Popescu şi Tecucianu.