Tarik Hassane și Suhaib Majeed, în vârstă de 22 de ani, plănuiau să ucidă soldați, polițiști și civili într-un atac armat inspirat de Statul Islamic. Planul a fost pus la cale de Hassane, în timp ce Majeed a făcut fost de arme și muniție pentru a pune în aplicare atacul terorist. Ei au fost arestați în septembrie 2014.
Cei doi au recunoscut că au planificat atacuri sângeroase în capitala Marii Britanii. “Este șocant, tragic și deplorabil că voi, doi tineri britanici, educați în Marea Britanie, (…) ați putut fi influențați de versiunea însetată de sânge a Islamului prezentată de ISIS, încât ați decis să ridicați armele împotriva cetățenilor britanici și a celor responsabili de apărarea lor pe străzi, în propriul vostru oraș”, a declarat judecătorul, înainte să dea sentința.
Hassane a recunoscut, în fața instanței, că a mers în Siria, în 2013, unde a învățat să mânuiască armele de foc și a stat împreună cu un jihadist, care a fost ucis mai târziu. La revenirea în Marea Britanie, el a decis să devină la rândul său un luptător extremist. El a strâns mii de lire pentru a sprijini grupările extremiste din Siria.
Cei doi britanici au legături cu moscheea la care ar fi fost și Mohammed Emwazi, cunoscut mai bine sub numele de John Jihadistul. Extremistul, care a fost ucis, a apărut în mai multe înregistrări de propagandă ale Statului Islamic, inclusiv în cele în care doi jurnaliști americani au fost decapitați.
Citește și: Marea Britanie, sub amenințarea teroristă. 70 de jihadişti ar putea pregăti atacuri