Proiectul de ordonanță de urgență prevede ca fapta angajatorior de a nu plăti contribuțiile sociale ale angajaților să fie reincriminată.

”Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 6 ani nereținerea sau neîncasarea, reţinerea şi neplata ori, după caz, încasarea şi neplata, în tot sau în parte, cu intenţie, în cel mult 30 zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi contribuţiilor prevăzute în anexa la prezenta lege. Neplata cu intenție, în cel mult 30 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și contribuțiilor prevăzute în anexă constituie infracțiune și atunci când neplata este consecința utilizării acestor sume în alte scopuri”, se arată în proiectul de lege/

Lista obligaţiilor fiscale care trebuie reţinute şi plătite de angajatori:

– Impozitul pe dividendele plătite de o persoană juridică română către o persoană juridică română
– Impozitul pe veniturile din drepturile de proprietate intelectuală
– Impozit pe venitul din salarii şi asimilate salariilor
– Impozitul pe veniturile din arendă
– Impozitul pe veniturile sub formă de dobânzi
– Impozit pe veniturile sub formă de dividende
– Impozitul pe veniturile impozabile obţinute din lichidarea unei persoane juridice sau din reducerea capitalului social, potrivit legii
– Impozitul pe veniturile din pensii
– Impozitul pe veniturile din premii şi din jocuri de noroc
– Impozitul pe veniturile din alte surse
– Impozitul pe veniturile obţinute de o persoană fizică dintr-o asociere între o persoană fizică şi o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului II din Codul fiscal
– Impozitul pe veniturile obţinute de o persoană fizică dintr-o asociere între o persoană fizică şi o persoană juridică, contribuabil potrivit titlului III din Codul fiscal
– Impozitul pe veniturile obţinute de o persoană fizică dintr-o asociere între o persoană fizică sau orice altă entitate – asociere fără personalitate juridică şi o persoană juridică, contribuabil potrivit Legii nr. 170/2016, conform contractului de asociere, determinate potrivit prevederilor titlului II
– Contribuţia de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor
– Contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor
– Impozitul pe veniturile din dobânzi obţinute de un nerezident, primite de la un rezident
– Impozitul pe veniturile din dobânzi obţinute de un nerezident, primite de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă dobânda este o cheltuială a sediului permanent/a sediului permanent desemnat
– Impozitul pe veniturile din redevenţe obţinute de un nerezident, primite de la un rezident
– Impozitul pe veniturile din redevenţe obţinute de un nerezident, primite de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă redevenţa este o cheltuială a sediului permanent/a sediului permanent desemnat
– Impozitul pe veniturile din comisioane obţinute de un nerezident, primite de la un rezident
– Impozitul pe veniturile din comisioane obţinute de un nerezident, primite de la un nerezident care are un sediu permanent în România, dacă comisionul este o cheltuială a sediului permanent/a sediului permanent desemnat
– Impozitul pe venituri din activităţi sportive şi de divertisment desfăşurate în România obţinute de un nerezident, indiferent dacă veniturile sunt primite de către persoanele care participă efectiv la asemenea activităţi sau de către alte persoane
– Impozitul pe venituri din prestarea de servicii de management sau de consultanţă din orice domeniu, obţinute de un nerezident, dacă aceste venituri sunt obţinute de la un rezident sau dacă veniturile respective sunt cheltuieli ale unui sediu permanent în România
– Impozitul pe venituri reprezentând remuneraţii primite de persoane juridice străine care acţionează în calitate de administrator, fondator sau membru al consiliului de administraţie al unei persoane juridice române
– Impozitul pe venituri din servicii prestate în România obţinute de un nerezident, exclusiv transportul internaţional şi prestările de servicii accesorii acestui transport
– Impozitul pe venituri din profesii independente desfăşurate în România, obţinute de un nerezident – medic, avocat, inginer, dentist, arhitect, auditor şi alte profesii similare – în cazul când sunt obţinute în alte condiţii decât prin intermediul unui sediu permanent sau într-o perioadă ori în mai multe perioade care nu depăşesc în total 183 de zile pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive care se încheie în anul calendaristic vizat
– Impozitul pe venituri din premii acordate la concursuri organizate în România, obţinute de un nerezident
– Impozitul pe veniturile din dividende obţinute de un nerezident, primite de la un rezident
– Impozitul pe venituri realizate din transferul masei patrimoniale fiduciare de la fiduciar la beneficiarul nerezident în cadrul operaţiunii de fiducie
– Impozitul pe venituri obţinute de un nerezident,la jocurile de noroc practicate în România, pentru toate câştigurile primite de un participant de la un organizator sau plătitor de venituri din jocuri de noroc, exclusiv jocurile de noroc prevăzute la art. 110 alin. (7) din Codul fiscal
– Impozitul pe veniturile realizate de nerezidenţi din lichidarea unei persoane juridice române
– Impozit datorat pe venitul din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal.


Care este cea mai bogată femeie din România

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI