Imediat, a fost oprită lumina şi camera lăsată în jos. Cu toate acestea, ofiţerul a scos pistol din toc şi i l-a pus cameramanului în piept, cerându-i să se pună pe jos. Deşi jurnalistul nu era un pericol pentru nimeni, a fost ţinut la pământ câteva zeci de secunde şi ameninţat cu arma, scrie pressalert.ro. Doar când a apărut colega acestuia, poliţistul l-a eliberat.

Trebuie precizat că jurnaliştilor nu li s-a spus că s-a stabilit vreun perimetru de securitate, cea mai bună dovadă fiind că luptătorii din trupele speciale au descins fără probleme, jurnaliştii aflându-se din primul moment în spatele dispozitivului poliţienesc.

Ulterior, când cameramanul filma percheziiţiile din curte tot de pe domeniul public, poliţistul a venit din spate şi l-a lovit cu cotul din spate, spunându-i “nu te-ai potolit?”. Ulterior, explicaţiile au fost că totul s-a petrecut pe fondul stresului din timpul operaţiunii, deoarece suspectul căutat era considerat unul extrem de periculos.

Ancheta DIICOT a monitorizat o grupare care a alimentat cu droguri sintetice şi cannabis consumatorii din vestul ţării, scrie pressalert.ro. Nucleul este format din cinci bărbaţi, toţi având condamnări pentru trafic de droguri. Aceştia au vândut orice era nevoie pe piaţă de la amfetamină, pentadrină sau MDMA până la cannabis sau cocaină. Poliţiştii urmează să aducă la audieri 38 de persoane, traficanţi şi consumatori de droguri, la sediul DIICOT Timişoara.

 
 

Urmărește-ne pe Google News