”Ciupercă atomică roșie deasupra Galațiului”, au descris unii dintre localnici fenomenul apărut pe cer, deasupra orașului. Norul roșu s-a văzut mai bine în cartierele din zona combinatului Arcelor Mittal, iar oamenii susțin că s-a auzit o bubuitură înfundată, înainte ca norul să apară.
”Ziceai că e ca la o explozie, o ciupercă, așa, ca în filme. Chiar nu am mai văzut așa ceva”, spunea una dintre gălățencele care a fotografiat fenomenul. Cum nu se înregistrase niciun incident raportat la 112 și nici o explozie, era clar că tot incidentul are la bază un incident legat de procesul tehnologic din combinatul Galați, lucru confirmat de reprezentanții companiei în scurt timp.
“Arcelor Mittal Galați confirmă că fenomenul observat provine din procesul de descărcare rapidă a unor oale cu fontă lichidă. Autoritățile de mediu au fost informate despre acest eveniment de producție”, a spus Dorian Dumitrescu, reprezentant al companiei.
“Deja am verificat calitatea aerului, la staţia de monitorizare a calităţii aerului din zona industrială a oraşului, iar aceasta nu a fost afectată de ce s-a întâmplat în combinat”, a anunțat Agenţia pentru Protecţia Mediului Galaţi.
“În această dimineaţă am prelevat probe şi de la pulberile care s-au aflat în atmosferă şi potrivit procedurilor, după 48 de ore de analiză în laborator vom fi în măsură să stabilim dacă a avut loc sau nu o poluare cu pulberi”, a mai spus reprezentantul APM Galaţi.
În acest timp, Garda de Mediu Galaţi a anunțat că instituţia nu va aplica nici o amendă combinatului deoarce, potrivit comisarului şef Daniel Mocanu, procedura tehnologică de vărsare a fontei în “groapă” este una frecvent folosită în combinat, fiind inclusă şi în autorizaţia de mediu a ArcelorMittal.
De partea cealaltă, medicii avertizează localnicii să se ferească de astfel de nori de vapori. ”Oxidul de fier odată inhalat produce iritația mucoasei tractului respirator determinând sau acutizand apariția crizelor de ast bronșic. Odată depus în plămân, pe termen lung, particulele de oxid de fier pot produce fibrozarea pulmonului, iar intrat în circulație oxidul de fier se poate depune în particule de fier și la nivelul altor organe. Ultimele studii au decelat că prezența fierului în creier poate duce la boală Alzheimer”, a spus dr. Valentin Boldea, medic de familie.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro