UPDATE 10:40 Salvatorii nu au mai putut face nimic pentru salvarea bărbatului, acesta fiind declarat decedat, după ce a fost scos de sub tren.
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a căzut joi dimineaţa sub garnitura de tren la staţia Brâncoveanu.
Un bărbat a căzut în această dimineaţă de pe peronul staţiei de metrou Constantin Brâncoveanu, de pe Magistrala 2, ajungând sub garnitura de tren.
Acesta a suferit un traumatism cranio cerebral grav, iar în acest moment două echipaje SMURD intervin pentru extragerea acestuia.
Circulaţia metroului pe această magistrală se desfăşoară cu dificultate, existând întârzieri.