„Joi, 22 august, Detașamentul de apărare antiaeriană Sky Guardians a executat o ședință de tragere de noapte cu sistemele Gepard din dotare, în Poligonul South Hills, din Polonia. La ora 22.30, comandantul detașamentului a fost informat ca două elemente de muniție au căzut în satul Bemowo Piskie, aflat în proximitatea poligonului, provocând pagube materiale”, a transmis MApN.

Detașamentul de Apărare Antiaeriană al Armatei României se află în Polonia, la a 15-a rotație, în cadrul unei misiuni NATO. Aproximativ 100 de soldați români participă timp de șase luni la exerciții și antrenamente împreună cu militari din alte țări NATO, precum SUA, Marea Britanie, Croația și Polonia. Scopul misiunii este de a întări prezența NATO în regiune și de a îmbunătăți cooperarea și coordonarea între trupele aliate.

Detașamentul va pune la dispoziția poliției militare poloneze „toate datele și informațiile necesare clarificării circumstanțelor în care s-a produs acest eveniment”, se mai arată în comunicatul MApN.

Armata poloneză: A fost lovit un bloc

Armata poloneză a detaliat incidentul și a precizat că a fost lovit un bloc, dar nu au fost răniți.

„În noaptea de joi spre vineri, în timpul unui exercițiu programat în poligonul de tragere, un glonț provenit de la o subunitate a Batalionului România NATO a lovit un bloc de locuințe din Bemowo Piskie. Nimeni nu a fost rănit”, a spus ofițerul de presă al Brigăzii 15 Mecanizate Giżycka, căpitanul Małgorzata Misiukiewicz, potrivit Onet.

Comandamentul General a precizat că ricoșeele au avariat clădirea situată în apropierea poligonului. De asemenea, primarul din Bemowo Piska a venit la locul incidentului, iar poliția militară investighează cazul. Armata va acoperi toate daunele.

 
 

Urmărește-ne pe Google News