Înainte de explozia pe Autostrada Moldovei, soldată cu patru morți și cinci răniți, pe același tronson, la aproximativ 20 de kilometri distanță, a mai existat un incident grav, din fericire fără victime, au spus pentru Libertatea surse concordante din lumea constructorilor. Informațiile au fost confirmate oficial, la cererea redacției, de către Transgaz, operatorul sistemului național de transport.
Un angajat Tehnostrade a reclamat „producerea unui incident (emanații)”
Incidentul a avut loc în data de 17 iulie 2023, în zona comunei Garoafa, din județul Vrancea și a fost cauzat de intervenția neautorizată a angajaților Tehnostrade, care nu au respectat interdicția de a nu lucra aproape de conductă, susține Transgaz.
„În data de 17.07.2023, la ora 14:40, conducerea Exploatării Teritoriale Brăila a fost anunțată de către un angajat al SC Tehnostrade SRL – Compania de Construcții de Drumuri Bacău de producerea unui incident (emanații) în zona UAT Garoafa, din cauza intervenției neautorizate a unei foreze aparținând SC Tehnostrade SRL în zona conductei Dn250 mm Racord Focșani”, se arată în răspunsul trimis de Transgaz.
Conducta afectată era cea care făcea alimentarea în zona Focșani – Panciu – Odobești.
Perforarea a avut loc pe același lot unde a avut loc și explozia din septembrie: Autostrada Focșani-Bacău, tronsonul 1. Între Garoafa și Călimănești, locul deflagrației din urmă cu o lună, se află o distanță de 21 de kilometri.
„Defect provocat de terță parte”
Angajații Transgaz au reparat țeava în aceeași zi. „Datorită intervenției operative a echipei de mentenanță a sectorului TGN Tecuci – Exploatarea Teritorială Brăila s-a izolat zona evenimentului (defect provocat de terță parte). Reparația conductei a fost realizată de către echipa de Operații Speciale a Sucursalei Transgaz și a fost finalizată în aceeași zi (17.07.2023) la ora 22:00”, mai arată Transgaz, care adaugă că nu au fost afectați consumatori de gaze.
Ce spune raportul intern
Transportatorul de gaze afirmă că raportul intern întocmit în urma incidentului arată drept cauză a incidentului „realizarea de către SC Tehnostrade SRL Bacău a lucrărilor neautorizate în zona conductei, pentru construcția autostrăzii A7 Moldova”.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), beneficiarul lucrărilor făcute de firmele lui Umbrărescu, a solicitat aviz de la Transgaz pentru lucrări, iar acesta a fost emis în data de 4 ianuarie 2021.
Au existat însă unele condiții puse de Transgaz:
– Înainte de începerea lucrărilor trebuie luată legătura cu filialele locale ale Transgaz pentru stabilirea zonelor de lucru, iar lucrările trebuie anunțate și în scris cu cel puțin 72 de ore înainte.
– Pe o zonă de 20 de metri de o parte și de alta a conductei nu se fac lucrări decât după avizarea de către Transgaz a lucrărilor de mutare sau protejare a conductei.
Transgaz spune că nu a fost înștiințată
Însă transportatorul de gaze spune că nu a fost anunțat de nimeni cu privire la începerea lucrărilor în zonă.
„SNTGN Transgaz SA nu a fost înștiințată prin nicio formă despre începerea lucrărilor în zonele de intersecție a autostrăzii Focșani – Bacău cu conductele de transport gaze naturale aflate pe traseul autostrăzii, înștiințare pe care beneficiarul avea obligația să o facă conform prevederilor avizelor eliberate pentru lucrarea menționată”, arată societatea de stat.
De asemenea, acuză că firmele de construcții ale lui Umbrărescu nu au respectat avizul dat.
Supravegherea șantierului nu a văzut nimic
Transgaz acuză și CNAIR, care trebuia să facă supravegherea lucrărilor. „Obligația supravegherii desfășurării lucrărilor de construcție a Autostrăzii Focșani-Bacău revine beneficiarului”, punctează compania de gaze.
CNAIR a precizat recent pentru Libertatea că pentru Autostrada Focșani – Bacău se află în procedură de evaluare a ofertelor de supervizare a lucrărilor. Până la desemnarea unui câștigător oficial, dirigenția de șantier este realizată de către experți din cadrul CNAIR.
Companiile lui Umbrărescu lucrează pe 10 tronsoane de pe Autostrada Moldovei și doar pe două tronsoane au companii specializate care să supravegheze lucrările. În cazul celorlalte firme, din 3 tronsoane pe care le au, două sunt supravegheate de firme specializate.
„CNAIR nu deține informații despre un astfel de incident”
Compania de Infrastructură, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, spune însă că nu știe nimic de conducta fisurată în vară.
„Referitor la solicitarea dumneavoastră de informații privind o eventuală fisurare a conductei de gaze Focșani – Panciu – Odobești, vă informăm că CNAIR nu deține informații despre un astfel de incident”, a transmis CNAIR, la solicitarea Libertatea.
A doua oară au murit oameni
După două luni, o conductă de gaze a explodat în data de 21 septembrie, în zona localității Călimănești din județul Vrancea, pe șantierul Autostrăzii Moldovei.
Deflagrația s-a soldat cu patru morți și cinci răniți. Transgaz a acuzat la acel moment constructorul că nu a respectat prevederile avizului dat și a efectuat lucrări mai aproape de 20 de metri de conductă.
Segmentul respectiv de drum face parte din lotul 1 al Autostrăzii Focșani – Bacău, unde constructor este consorțiul pedition UMB SRL – SA&PE Construct SRL – Tehnostrade SRL.
Libertatea a solicitat o poziție și din partea UMB Grup. Până în acest moment, redacția nu a primit niciun răspuns.
Foto: captura stiriletvr
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Gabryella • 10.12.2023, 11:41
De-ale lui Dorel …e bine sa învățam din greselile altor,dar dacă nici din propriile greșeli nu învățam …..
AndyUK • 31.10.2023, 13:08
Dorel si-a facut datoria! Vai…ma scuzati.. Dorinel il cheama! A spart o teava, n-a murit nimeni, Dorinel a avut alte milioane in cont, toata lumea fericita! Pot spune ca Dorel, ptiu drace!… Dorinel vroiam sa zic - a avut ghinion a doua oara cand a mai spart o teava si au murit 4 muncitori. Altfel, Dorinel ar fi spart toate tevile Transgaz, veneau aia si reparau, mai se facea 1 km de.. ma rog… autostrada. Ce cautau tevile alea mari in drum?? Transgaz nu a putut sa le puna suspendate?