UPDATE 22.10: Medicul Mircea Beuran a afirmat, într-o intervenție la Antena 3, că nu era în sala de operații atunci când pacienta de la Spitalul Floreasca a luat foc, el ajungând în încăpere abia după ce flăcările fuseseră stinse. Beuran a spus că a finalizat operația, iar echipa care a început intervenția chirurgical i-a relatat că focul a fost preceat de un miros de priză arsă.

Citește mai multe detalii AICI.

UPDATE 21.00: Familia femeii arse acuză că a aflat de gravitatea situației din presă și că nu a fost informată de personalul spitalului cum a avut loc incidentul.

UPDATE 19.35: Chirurgul Mircea Beuran a declarat, pentru Digi24, că în ziua de 22 decembrie, când ar fi avut loc incidentul, nu a făcut nicio operație.

Pe de altă parte, secretarul de stat Horațiu Moldovan, cel care coordonează cercetările la Spitalul Floreasca, a afirmat că semnătura lui Beuran figurează pe protocolul operator.

”Profesorul Mircea Beuran semnează protocolul operator al acestei intervenții. Eu nu am fost în sală în momentul în care s-a produs incidentul, dar am protocolul operator a intervenției consemnat, foaia de observație, care este semnată de profesorul Mircea Beuran”, a spus Moldovan.

UPDATE 19.30: Poliția Capitalei a anunțat că Serviciul Investigaţii Criminale a început verificări referitoare la cazul pacientei incendiate pe masa de operaţie la Spitalul Floreasca, precizând că, până acum, nu a fost identificată nicio plângere privind acest caz.

Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”
Recomandări
Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”

UPDATE 19.20: Ministrul Sănătății, Victor Costache, a acuzat chirurgii implicați că refuză să coopereze cu echipa de control venită de la Ministerul Sănătății.

”Surprinzătoare este atitudinea unor chirurgi implicaţi în acest incident, care refuză să coopereze cu echipele de control de la MS şi DSP Bucureşti. Ministerul Sănătăţii, în funcţie de rezultatele anchetei, va sesiza Colegiul Medicilor şi alte instituţii competente”, a anunțat Victor Costache, într-un comunicat de presă.

Citește mai multe detalii AICI.


Deputatul USR Emanuel Ungureanu a afirmat că o bolnavă de cancer de 66 de ani se află în stare critică după ce ar fi luat foc pe masa de operație.

”Beuran, fostul consilier prezidențial al lui Iliescu a dat foc unei paciente în sala de operație! Chirurgul Beuran, un pesedist plagiator de renume, capul Umefistanului, a dat foc unei paciente pe care a operat-o în data de 22 decembrie!”, a scris deputatul Emanuel Ungureanu.

Deputatul USR citează mărturiile a două asistente. Una dintre ele a povestit că a auzit țipete și gălăgie din sală, când s-a întâlnit cu îngrijtoarea blocului operator, care avea o găleată de apă în mână.

I-am luat galeata ducându-mă în sală, ajunsă acolo era mult fum și foc, domnul doctor speriat s-a aplecat peste pacientă care era în flăcări. Am aruncat apa stingând focul. Am mutat pacientul în sala 2 la solicitarea medicului

Declarația unei asistente, postată de deputatul USR Emanuel Ungureanu:
„Trebuie să desființăm regimul Putin și dictatura sa”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (V)
Recomandări
„Trebuie să desființăm regimul Putin și dictatura sa”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (V)

O altă asistentă spune că a simțit miros puternic de fum și apoi a realizat că provine din Sala 1.

Intrând în sala 1 am văzut multă apă pe podea și toată lumea prezentă speriată, iar pacienta care se afla pe masa de operații fumega.

O altă asistentă de la spitalul Floreasca:

Ministrul Sănătății nu a aflat de incident de la reprezentanții spitalului

Ministrul Sănătății Victor Costache a afirmat că a aflat despre incident pe data de 27 decembrie, la 5 zile de la operație, de la o terță persoană, nu de la reprezentanții spitalului. ”Este un incident deosebit de grav”, a declarat acesta, la Digi24, precizând că a trimis Corpul de control al ministerului pentru cercetarea cazului care, în această după-amiază a mers la Floreasca, în frunte cu secretarul de stat Horațiu Moldovan.

Deputatul USR mai acuză și că „acest incident se pare că a fost inițial mușamalizat de către Direcția de Sănătate Publică București unde Pintea a numit-o ca director executiv pe Cristina Pelin, filieră PSD”.

El precizează că „Inspecția Sanitară de Stat care a fost trimisă în cele din urmă să cerceteze cazul, nu i-a luat nicio declarație chirurgului Beuran cel care a fost mâna 1 pentru această intervenție chirurgicală”.

Deputatul AUR care a primit fraudulos locuință de la MApN și a vândut-o de 13 ori mai scump. Condamnat, generalul Mircia Chelaru a încercat să anuleze sentința
Recomandări
Deputatul AUR care a primit fraudulos locuință de la MApN și a vândut-o de 13 ori mai scump. Condamnat, generalul Mircia Chelaru a încercat să anuleze sentința

Într-o altă intervenție, pentru Realitatea Plus, ministrul Victor Costache a anunțat că Mircea Beuran va fi audiat luni dimineață în legătură cu acest caz.

Costache a dat asigurări că acest caz nu va fi mușamalizat, în pofida reputației profesorului Beuran. ”Nu acoperim pe nimeni și veți vedea că acest caz va fi analizat de Colegiul Medicilor și de organele de anchetă (…) Riscurile merg până la suspendarea dreptului de liberă practică și deschiderea unui dosar penal”, a spus Costache.

Ministrul a lăsat de înțeles că vor fi și sancțiuni împotriva conducerii spitalului care nu a raportat incidentul.

Administrația spitalului nu și-a făcut deloc datoria. Sunt la fel de șocat de felul în care s-a abordat acest caz de către conducerea spitalului.

Victor Costache, ministrul Sănătății:

Libertatea l-a contactat telefonic pe medicul Mircea Beuran pentru un punct de vedere, însă acesta nu a răspuns până la această oră.

Cine este Mircea Beuran

Mircea Beuran, șeful clinicii de Chirugie Generală de la Floreasca, a fost și ministru al Sănătății în guvernul Năstase, în perioada 2003-2004. Beuran a fost protagonistul unuia dintre primele mari scandaluri de plagiat din mediul universitar.

În 2003, o comisie a Universității de Medicină și Farmacie din București, unde Beuran era conferențiar, a decis că lucrarea ”Ghidul medicului de gardă (1997)”, care l-a avut printre coordonatori și pe Mircea Beuran, era un plagiat după o lucrare apărută în 1989, la o editură din Philadelphia (Statele Unite).

În urma scandalului, Beuran a demisionat din Guvern, iar UMF l-a concediat. Ulterior, fostul ministru a câștigat procesul pe care l-a intentat Universității și a și-a reluat activitatea didactică.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Răsturnare de situație. Ce sentință definitivă a primit polițistul din Brașov care vindea cocaină în uniformă
Știrileprotv.ro
Răsturnare de situație. Ce sentință definitivă a primit polițistul din Brașov care vindea cocaină în uniformă
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Ce nume rar și special va purta bebelușul lu Radu Mazăre și ce semnificație are. Soția lui tocmai a născut
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume rar și special va purta bebelușul lu Radu Mazăre și ce semnificație are. Soția lui tocmai a născut
De sâmbătă, 19 octombrie 2024, ora 9, astrele se aliniază pentru trei zodii. Doar lucruri bune și belșug se anunță în viețile lor
FANATIK.RO
De sâmbătă, 19 octombrie 2024, ora 9, astrele se aliniază pentru trei zodii. Doar lucruri bune și belșug se anunță în viețile lor
„Este o rușine!” A ieșit public în presa din Scoția să-l apere pe Ianis Hagi: „Să ai un jucător capabil de așa ceva...”
GSP.RO
„Este o rușine!” A ieșit public în presa din Scoția să-l apere pe Ianis Hagi: „Să ai un jucător capabil de așa ceva...”
Se deschide un nou mall lângă București. Va avea un supermarket 100% românesc și un fast-food care intră în premieră pe piața din țara noastră
FANATIK.RO
Se deschide un nou mall lângă București. Va avea un supermarket 100% românesc și un fast-food care intră în premieră pe piața din țara noastră
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Unica.ro
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Financiarul.ro
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Satul din România în care soarele răsare de două ori. Reacţia unui turist din Tokyo când ajunge pentru prima dată aici
Observatornews.ro
Satul din România în care soarele răsare de două ori. Reacţia unui turist din Tokyo când ajunge pentru prima dată aici
Horoscop 19 octombrie 2024. Taurii se simt bine și ar vrea să răspândească și în jurul lor această stare
HOROSCOP
Horoscop 19 octombrie 2024. Taurii se simt bine și ar vrea să răspândească și în jurul lor această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI