Clipe de coșmar pentru pasagerii ce se aflau într-un avion pe ruta Treviso (Italia) – Timişoara. Aceștia au fost nevoiți să sechestreze sâmbătă trei romi în timpul zborului, după ce aceștia au început să le fure bagajele. Aeronava a fost așteaptă pe aeroport de polițiști. Totul s-a petrecut la bordul unei aeronave care plecase de pe aeroportul italian Treviso și urma să ajungă în Timișoara. Trei români de etnie romă au fost prinși de călători în timp ce încercau să fure o parte din bagaje, crezând că pasagerii nu vor fi atenți. Călătorii însă au anunțat căpitanul avionului, care a anunțat evenimentul prin radio, solicitând ca, la aterizare, pe pistă să fie prezenți reprezentanții Poliției. Oamenii legii i-au preluat pe cei trei și le-au întocmit dosare penale pentru infracțiunea de furt.