După ce rata de infectare depășește 6 la mia de locuitori, urmează să se instituie carantina de noapte în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, de la ora 20.00, până la ora 5.00. Totuși, persoanele vaccinate de cel puțin 10 zile pot circula fără restricții, în baza certificatului verde. O altă regulă este că magazinele și mall-urile vor fi închise de la ora 18.00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.
În privința școlilor, ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că după regulile din prezent, dacă vineri rata de infectare cu noul coronavirus este de peste şase la mie, începând de luni, şcolile din București vor susţine cursurile online. Sunt însă discuții pentru a elimina acest prag.
În prezent, purtarea măştii de protecţie este obligatorie de luni, 27 septembrie, în spaţiile publice – pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă, potrivit deciziei adoptate, duminică, de Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.
De la începutul lunii septembrie și până acum, rata de infectare din București a crescut de 7,4 ori. Mai exact, pe 1 septembrie, incidenta din București era de 0,85.
Măsurile finale vor fi anunțate de CMBSU
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, cel care stabilește măsurile efective, se convoacă, potrivit legii, în maximum 48 de ore, însă numai după ce DSP București trimite propunerile privind restricțiile.
„Imediat cum a fost anunțată incidența, în mod normal, potrivit legii, DSP București va trebui să facă o analiză și să informeze instituția prefectului cu privire la propunerile pe care le are la atingerea acestui prag”, a declarat la Digi24 Mariana Stancu-Ţipişcă, purtătorul de cuvânt al prefectului Capitalei.
„În termenul legal de maximum 48 de ore, de la data comunicării incidenței, se convoacă CMBSU și se dispun măsurile”, a adăugat aceasta.
Cum a crescut rata de infectare în București în ultima săptămână:
- 29 septembrie – 6,33
- 28 septembrie – 5,57
- 27 septembrie – 4,95
- 26 septembrie – 4,35
- 25 septembrie – 4,10
- 24 septembrie – 3,77
- 23 septembrie – 3,65
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro