UPDATE ora 14:50: În întreaga țară au fost semnalate 312 incidente în legătură cu procesul electoral. Dintre acestea 114 nu s-au confirmat, iar 56 sunt în curs de verificare, potrivit celui mai recent bilanţ transmis de MAI.

Angajații MAI au intervenit operativ în cazul fiecărei sesizări luând măsurile prevăzute de lege atunci când a fost cazul.

Au fost aplicate 87 de sancțiuni contravenționale: 42 de amenzi în valoare de peste 47.000 de lei și 45 de avertismente.

Totodată, s-au întocmit dosare penale pentru 65 de posibile infracțiuni.

Infracţiunile constatate de autorităţi

La o secție de vot din județul Dolj, agentul de poliție aflat în serviciul de protecție a intervenit pentru menținerea ordinii publice, dat fiind faptul că se crease o stare de agitație din cauza aglomerației de la intrare. La un moment dat, unul dintre bărbații aflați în grup a devenit recalcitrant, fapt pentru care a fost nevoie de folosirea sprayul iritant lacrimogen. Concubina bărbatului în cauză a profitat de situația creată și l-a mușcat de mână pe polițist, fără a fi nevoie de îngrijiri medicale. A fost informată unitatea de parchet competentă în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, cele două persoane fiind în custodia polițiștilor. Totodată, a fost dispusă înlocuirea agentului de poliție din serviciul de protecție.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

În Giurgiu, o persoană a sunat la 112 susținând că la o secție de votare, anumite persoane intră cu votanții în cabina de vot, în mod frecvent.

Din verificările efectuate de către polițiști, a rezultat faptul că aspectele sesizate nu se confirmă, iar persoana respectivă a fost sancționată cu amendă contravențională pentru apelarea abuzivă a numărului 112.

Polițiștii din jud. Satu Mare au fost sesizați de către președintele unei secții de votare despre faptul că un bărbat a sustras un buletin de vot. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Într-o localitate din jud. Vaslui, un bărbat a fost amendat cu 2.000 de lei pentru că a sfătuit alegătorii cum să voteze, la 300 de metri de secția de votare.

Polițiștii din Tecuci cercetează un bărbat pentru fraudă la vot după ce președintele secției de votare a observat că la ieșirea din cabinele de vot, bărbatul respectiv avea 7 buletine de vot, iar soția sa doar 3, deși intraseră în cabine fiecare cu câte 5 buletine. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că femeie respectivă i-ar fi dat soțului pe ascuns două buletine pentru a vota în locul ei, motivând că ea nu știe să citească.

În județul Vrancea, prin sistemul de prevenire a votului ilegal a fost generată o notificare, stabilindu-se că un cetățean italian, a votat folosind un document de identitate eliberat de autoritățile italiene, deși nu avea acest drept, întrucât permisul de ședere în țara noastră era expirat. S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă la vot.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Polițiști de la o secție rurală din Județul Constanța au fost sesizați de un bărbat cu privire la faptul că un candidat la primărie i-ar fi oferit suma de 1.000 de lei pentru a-l vota. Pentru că ar fi refuzat, candidatul l-ar fi agresat fizic. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de corupere a alegătorilor și purtare abuzivă.

În județul Alba, un bărbat a sunat la 112 pentru a reclama faptul că la magazinul aflat vizavi de o secție de votare se oferă alimente cetățenilor în scop electoral.

Se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de corupere a alegătorilor.

Și în Caraș-Severin, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, aflat într-o mașină oprită în apropiere de o secție de vot, oferă bani alegătorilor. Polițiștii au găsit asupra bărbatului aproximativ 3.000 de lei precum şi mai multe liste cu persoane de pe raza localității respective. A fost condus la secție și au fost întocmite acte procedurale pentru săvârșirea infracțiunii de corupere a alegătorilor.

A fost înregistrat din păcate și un deces într-o secție de votare din județul Vâlcea. Un bărbat în vârstă de 45 de ani a făcut o criză de epilepsie și a intrat în Stop Cardio Respirator. În ciuda eforturilor echipelor medicale nu a putut fi salvat.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

În cadrul acțiunilor desfășurate până la această oră în trafic, au fost verificate 9.500 de persoane cu 7.000 de vehicule, fiind aplicate 1.800 de sancțiuni contravenționale și constatate 24 de infracțiuni.

Pentru orele următoare, efectivele MAI își vor concentra misiunile pe menținerea ordinii și siguranței publice, cu precădere în zona secțiilor de votare pentru ca procesul de vot să decurgă fără probleme.

O atenție deosebită va fi acordată soluționării sesizărilor privind fapte contravenționale sau penale care au legătură cu alegerile.

Următorul bilanţ al MAI va fi prezentat la ora 17.00.


Statistica de la ora 11.00. De la momentul începerii procesului de vot și până la ora 11.00, au fost înregistrate 73 de sesizări de posibile încălcări ale legii, cu 37,6% mai puține față de incidentele sesizate până la aceeași oră la alegerile locale și parlamentare precedente. 19 nu s-au confirmat, iar 17 sunt în curs de verificare.

Potrivit raportului MAI, până la ora 11.00, s-au întocmit dosare penale pentru 11 posibile infracțiuni și au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale: 9 avertismente și 8 amenzi de 7.800 de lei.

Au fost primite mai multe sesizări despre nereguli cu privire la buletinele de vot: alegătorii ar fi primit buletine de vot gata ștampilate ori mai multe decât aveau dreptul, sau dimpotrivă, mai puține. Toate sesizările se verifică cu celeritate în vederea luării măsurilor legale.

Buletine „fără număr”, la o secție din Dolj

De exemplu, într-o localitate din județul Dolj, un bărbat a semnalat faptul că locțiitorul președintelui secției de votare unde a mers să voteze i-a înmânat 5 buletine de vot pentru alegerea primarului oraşului şi două pentru alegerea președintelui CJ.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la fraudă la vot, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Polițiștii din Ploiești au fost sesizați că pe o stradă se oferă sume de bani în scopul votării de către alegători a unui anumit candidat. Polițiștii continuă verificările în vederea stabilirii situației de fapt și luării măsurilor legale.

50 de lei pentru vot, în Vrancea

În județul Vrancea, un candidat a sesizat prin 112 că un reprezentant al unui alt partid, membru al biroului electoral al unei secții de votare, oferă bani votanților. S-a stabilit că aspectele sesizate se confirmă în sensul că bărbatul respectiv a oferit suma de 50 lei unui votant în timp ce se afla în afara secției de votare, dar în interiorul imobilului în care funcționează această secție. S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de coruperea alegătorilor.

În Maramureș, un angajat al unei societăți comerciale a semnalat că la intrarea în serviciu i s-ar fi promis bani pentru a vota un anumit candidat la primărie. În speță, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de corupere a alegătorilor.

În Caraș-Severin, un cetățean din Austria, care a renunțat la cetățenia română, a votat folosind un permis de ședere în țara noastră, sens în care s-a înregistrat dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de votare fără a avea acest drept.

În Tulcea, un cetățean a reclamat că în timp ce se afla într-o secție de votare i-a fost luat actul de identitate pentru a fi împiedicat să își exercite dreptul la vot. Din primele verificări a reieșit, că actul de identitate ar fi fost luat chiar de fratele reclamantului. I s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „împiedicarea exercitării drepturilor electorale”.

În Botoșani, un cetățean a încercat să voteze deși avea interdicție de a vota prin hotărâre judecătorească definitivă. Se fac cercetări pentru infracțiunea de fraudă la vot.

Polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 3 au fost sesizați de locțiitorul președintelui unei secții de votare din Sectorul 1 cu privire la faptul că, un bărbat ar fi realizat o fotografie în interiorul cabinei de votare.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că cele sesizate se confirmă, bărbatul susținând faptul că fotografia a fost realizată dintr-o eroare.

Anterir, poliția a găsit buletine de vot deja ștampilate într-o secție din Sectorul 2 din București, după o sesizare a unui candidat

Miros de gaz, lângă o secție din Constanța

În orașul Constanța, pompierii au fost sesizați cu privire la faptul că în proximitatea a trei secții de votare se simte miros de gaz. S-au deplasat de urgență și au constatat că nu este niciun pericol, fiind de fapt o problemă cu canalizarea. Procesul de vot nu a fost afectat.

Prin sistemul de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal s-au primit 1.032 de semnalări, din care aproximativ 930 reprezintă validarea alegătorilor neînscriși în listele electorale. Din primele verificări, nu au reieșit probleme de fraudă la vot.

MAI va reveni la ora 14.00 cu noi informații.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI