„Şeful diplomaţiei române i-a adresat omologului ungar solicitarea de a transmite un mesaj foarte clar comunităţii maghiare de a evita confruntările şi escaladarea tensiunilor. Ministrul Teodor Meleşcanu a evidenţiat importanţa identificării unor soluţii practice care să fie acceptate de întreaga comunitate locală, români şi maghiari deopotrivă şi a subliniat dreptul neîngrădit al fiecărui stat de a-şi comemora eroii îngropaţi în acest cimitir”, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne.

Teodor Meleşcanu l-a asigurat pe ministrul ungar de Externe că autorităţile române au luat toate măsurile necesare în acest caz.

„În acelaşi timp, ministrul Teodor Meleşcanu a dat asigurări că sunt luate măsurile necesare pentru a evita escaladarea nedorită a situaţiei, fără a fi necesare intervenţii externe neconstructive în acest sens”, conform sursei citate.

Peste 1000 de maghiari au format un lanț uman în fața Cimitirului Eroilor din Valea Uzului. Aceștia au vrut astfel să protesteze față de ilegalitățile comise de primarul localității Dărmănești.

De asemenea, reprezentanții unor organizații românești, aflați în preajma Cimitirului din Valea Uzului, pentru a sărbători Ziua Eroilor au fost ținuți la depărtare de lanțul uman format de maghiari. Mai apoi, mai mulți români s-au îmbrâncit cu jandarmii chemați la fața locului, au rupt cordonul și au pătruns în cimitir.

sursă foto: szekelyhon.ro


Citește și:

GALERIE FOTO & VIDEO / Frigidere, butelii și monitoare de calculator, aruncate în Dunăre. Delta, înecată în gunoaie, salvată de voluntari. Libertatea a fost la Sfântu Gheorghe, unde fluviul se varsă-n mare

Comentează
 Urmărește-ne pe Google News Abonati-va la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informatii