ComenteazăÎn momentul în care echipele de salvare au sosit în zona cunoscută acum drept Pasul Diatlov, pe ”Muntele Mort”, în februarie 1959, toți cei nouă oameni pe care îi căutau, șapte bărbați și două femei, excursioniști și schiori experimentați, erau morți de aproape o lună.
Scena tragediei era stranie.
Cortul celor nouă era tăiat din interior. În el stăteau aranjate, ordonat, rucsacurile și ghetele excursioniștilor. Trupurile victimelor era la aproape un kilometru depărtare, în josul unei pante nu foarte înclinate.
Unii nu aveau încălțări, alții erau aproape goi, unii aveau diverse răni și traumatisme. Alții aveau arsuri pe corp.
Cauza primară a decesului în cazul celor mai multe victime a fost hipotermia – temperaturile din zona izolată, în nordul Munților Ural, erau mult zub zero grade. Dar salvatorii au observat că două dintre victime nu mai aveau ochi. Altei victime îi lipsea limba.
Ulterior, la autopsie, s-a descoperit că patru dintre victime suferiseră traume puternice în zona capului și a pieptului, ca și cum ar fi fost lovite de o mașină. Aceste semne nu se potriveau cu cele rămase în urmă după o avalanșă.
Investigatorii sovietici au concluzionat că trei dintre excursioniști ar fi murit din cauza acestor traumatisme.
De-a lungul anilor, cazul, cunoscut drept ”Incidentul din Pasul Diatlov” a generat o mulțime de teorii care încercau să rezolve misterul morții celor nouă.
Unii au spus că localnicii ar fi fost nemulțumiți de sosirea excursioniștilor în zonă și i-au ucis. Alții au vorbit despre un experiment militar rusesc, mai ales pentru că hainele unora dintre victime aveau urme de radioactivitate.
S-a vorbit chiar și despre Yeti, despre extratereștri, despre faptul că excursioniștii ar fi înnebunit.
Autoritățile ruse au stabilit totuși că cel mai plauzibil scenariu este o avalanșă, în ciuda faptului că acesta nu explica chiar toate detaliile bizare găsite la fața locului.
La mai bine de 60 de ani, o teorie emisă de doi cercetători vine să susțină acest scenariu, cu unele precizări: a fost vorba despre un anume fel de avalanșă, o avalanșă în plăci, întârziată, care i-a forțat pe excursioniști să fugă din cort și i-a rănit pe unii dintre ei.
Descoperiri neobișnuite
Cei nouă erau tineri, majoritatea studenți la Institutul Politehnic din Ekaterinburg, cu experiență în schi fond. Unii dintre ei mai fuseseră în astfel de excursii dificile.
Călătoria lor prin nordul Munților Ural ar fi trebuit să dureze trei săptămâni. Când Igor Diatlov, liderul grupului, cel care a dat ulterior numele Pasului, a întârziat cu mesajele promise către clubul sportiv din Sverdlovsk, nimeni nu s-a îngrijorat.
Dar pe 20 februarie, familiile au început să pună întrebări, iar autoritățile și voluntarii s-au mobilizat.
Inițial, salvatorii au găsit cortul, gol, dar cu toate bagajele în el, cu rucsacurile și ghetele celor mai mulți dintre excursioniști, ba chiar cu o bucată de slănină scoasă, ca și cum cei nouă erau în mijlocul mesei în momentul în care ceva misterios i-a făcut să fugă.
A doua zi, cele mai negre temeri s-au adeverit.
La aproximativ un kilometru depărtare, la marginea unei păduri, au fost găsite două trupuri neînsuflețite. Unul era Iuri Doroșenko, celălalt era Iuri Krivonișcenko. Amândoi erau aproape dezbrăcați.
Aproape de aceștia, echipa de salvare a găsit rămășițele unui foc, iar urmele arătau că cineva s-a urcat într-un copac pentru a rupe crengile, probabil cu scopul de alimenta focul.
Igor, șeful grupului, a fost găsit mai apoi, cu fața în jos în zăpadă, îmbrăcat, dar fără ghete.
Zinaida Kolmogorova era în apropiere și din poziția în care se afla părea că încercase din răsputeri să se târască la deal. Avea o urmă lungă roșie pe partea dreaptă a corpului, ca și cum fusese lovită de un baston.
Rustem Slobodin, alergător pe distanțe lungi, a fost găsit abia pe 5 martie, cu craniul fracturat. Era destul de bine îmbrăcat.
Doar după trei luni au fost găsite celelalte corpuri, într-o râpă, după topirea zăpezii.
Nikolai Thibeaux-Brignolle avea craniul fracturat. Aleksandr Kolevatov avea gâtul sucit într-un mod bizar.
Liudmila Dubinina și Semion Zolotariov aveau mai multe coaste fracturate. El avea și o rană deschisă pe partea dreaptă a craniului. Cei doi nu mai aveau ochi. Limba Liudmilei lipsea.
De ce erau despărțiți cei nouă? De ce erau unii dintre ei parțial dezbrăcați? De ce nu s-au întors la cort? Cum se explică traumele, neobișnuite pentru locul cu pricina?
Mai multe teorii
Inițial, suspiciunea autorităților s-a îndreptat spre localnici – un trib indigen numit Mansi, vechi păstori de reni. Dar nicio dovadă nu a fost găsită că aceștia ar fi de vină.
La fața locului, în zăpadă, puteau fi văzute doar urmele victimelor. De fapt, urmele arătau că aceștia au părăsit cortul oarecum ordonat, în ciuda grabei.
Cu referire la rănile suferite de studenți, anchetatorii au explicat că acestea erau efectul unor lovituri violente, mai puternice decât cele ce ar fi putut fi cauzate de un om.
O altă teorie, popularizată de cartea ”Dead Mountain”, a autorului Donnie Eichar, ia în calcul faptul că vântul din zonă ar fi produs un efect sonor neobișnuit.
Ultrasunetele generate ar fi putut induce atacuri de panică studenților, care au fugit astfel speriați din cort până departe.
O expediție ruso-suedeză care a vizitat locul în 2019 a sugerat că vremea extremă și în special vântul puternic i-au determinat pe studenți să părăsească cortul și să caute adăpost în josul pantei. Ulterior, ei nu s-au mai putut întoarce.
Iuri Kuntsevici, un bărbat din Ekanterinburg, carea avea 12 ani în momentul tragediei, și-a dedicat o bună parte din viață deslușirii misterului, scrie BBC.
Kuntsevici a participat la cinci dintre înmormântările studenților și spune că a observat că fețele lor aveau o culoare aproape maronie, un lucru care nu a fost raportat de presă.
Teoria lui este că cei nouă au fost victimele unui experiment militar rusesc, care a avut loc în altă parte. Dar pentru a păstra secretul oficialii au mutat corpurile neînsuflețite pe panta unde au și fost găsite în cele din urmă.
Dar detaliile unui astfel de scenariu sunt neclare, dovezile, aproape inexistente.
Există totuși suspiciuni. Lev Ivanov, primul anchetator al cazului, a cerut experților detalii despre cauza rănilor suferite de cei nouă.
I s-a spus că aceștia au fost loviți de un fel de ”val de explozie”, relatează pentru BBC Oleg Arkhipov, un om care a scris trei cărți despre incident și care a avut o legătură apropiată cu anchetatorul.
Dar Ivanov și-a oprit în cele din urmă ancheta, fără prea multe rezultate clare.
Ulterior, în 1990, el a acordat un interviu în care a admis că a fost uimit de autopsiile făcute studenților și că a primit mai multe informații despre apariția unor ”bile de foc” pe cer, în momentul incidentului.
I s-a cerut însă să secretizeze rezultatele anchetei și să uite totul. El și-a cerut scuze familiilor victimelor.
Despre bilele portocalii de pe cer au vorbit și alți excursioniști aflați la 50 de kilometri de scena tragediei. Aceste mărturii nu au fost dezvăluite în ancheta din 1959, iar unii martori au venit abia mai târziu cu detaliile.
După moartea lui Ivanov, Arkhipov a primit acces la arhiva personală a anchetatorului și a aflat câteva amănunte stranii – spre exemplu, faptul că hainele unor studenți aveau urme de radiații.
Teoria experimentului militar a fost iarăși alimentată.
În 2019, autoritățile ruse au redeschis în mod neașteptat ancheta asupra incidentului. Un purtător de cuvânt al procurorului general a spus că omuciderea nu este o variantă luată în calcul și că doar fenomenele extreme sunt luate în calcul.
În 2020, rezultatele anchetei au arătat că de vină ar fi fost o avalanșă.
O avalanșă diferită
Ce s-ar fi întâmplat? Cândva înainte de căderea serii, pe 1 februarie 1959, excursioniștii s-au oprit și au încropit o tabără simplă, cu un singur cort, în care s-au îngrămădit pentru a dormi.
Locul ales nu era tocmai obișnuit, pe o pantă. Observatorii au speculat că cei nouă au încercat fără succes să depășească trecătoarea la lumina zilei și, pentru că nu au reușit, au decis să nu coboare la baza pantei, pentru a nu pierde avansul câștigat.
Știm data deoarece investigatorii au găsit camerele foto ale grupului și au găsit o imagine cu cortul instalat deja, spre finalul zilei. Știm de asemenea că cortul a fost evacuat rapid în timpul nopții, dovadă fiind tăietura făcută din interior, probabil pentru că cei prinși înăuntru se grăbeau să iasă, dar și pentru că salvatorii au găsit lanterne în apropiere.
Cu privire la ora morții există mai puține date precise, dar estimările pot fi făcute.
Fără căldura corpului care să îl încălzească, la -25 de grade Celsius, un ceas simplu se oprește la aproximativ o oră după deces. Ceasurile a trei dintre excursioniști s-au oprit între 8 și 9 dimineață. Ceasul unei a patra victime s-a oprit la 5.31 dimineață.
Investigatorii au stabilit prin urmare că excursioniștii au pus cortul înainte de căderea serii, au fugit din el în jur de 01.30 și 05.30 și au murit cândva între 04.30 și 7.30.
Dar o avalanșă tipică nu explică deznodământul. În primul rând, echipa de salvare nu a văzut urmele unei mișcări semnificative de zăpadă. Cortul nu era acoperit de zăpadă. Apoi, panta pe care fusese instalat era de aproximativ 23 de grade, sub cele 30 de grade de care este nevoie pentru declanșarea unei avalanșe.
Diatlov era un schior experimentat, iar Zolotariov, mai mult decât atât, se pregătea să dea examen pentru a obține certificatul de instructor de schi și ghid montan. Niciunul dintre ei nu ar fi așezat cortul în calea unei potențiale avalanșe.
Însă cercetătorii Johan Gaume și Alexander Puzrin au o explicație și au publicat-o în jurnalul științific Communications Earth & Environment. Condițiile prezente, spun ei, ar fi putut antrena o avalanșă în plăci.
Cum arată aceasta? Când cade prima zăpadă, aceasta intră în contact cu solul, încă cald. Cum aerul este deja rece, diferențele de temperatură fac ca stratul de zăpadă fixat de sol să fie unul foarte poros.
Ulterior, peste acest strat cade un alt strat de zăpadă, mult mai dens și mai greu. Dacă stratul poros este cumva deranjat, acesta se va prăbuși, antrenând și deplasarea stratului dens de deasupra.
O astfel de avalanșă nu are nevoie de o pantă de 30 de grade, una de 20 de grade este suficientă.
Cum s-ar fi petrecut tragedia
Excursioniștii și-au instalat cortul pe o mică treaptă a pantei, săpând în zăpadă pentru a nivela spațiul. Când au săpat au secționat și stratul superficial și au declanșat practic o numărătoare inversă până la avalanșă, spun cercetătorii.
Dar de ce a rezistat totuși stratul de zăpadă așa de mult – între 9,5 și 13,5 ore, potrivit cercetătorilor – înainte de a se prăbuși peste cort?
Există o explicație și pentru asta. Inițial, stratul superficial de zăpadă a fost destul de puternic pentru a susține greutatea de deasupra.
Gaume și Puzrin spun însă că investigatorii incidentului au aflat de la stația meteo din apropiere că în ziua tragediei a fost detectat un puternic vânt catabatic.
Vântul cu pricina bate dinspre vârful munților sau dealurilor spre bază, suflând o parte din zăpadă. Cercetătorii spun că pur și simplu zăpada adusă de vânt s-a tot adunat în timpul nopții, iar în cele din urmă greutatea a declanșat avalanșa.
Avalanșa ar fi fost una mică, suficientă să lovească cortul, dar nu așa de mare încât să îl îngroape.
Ce a urmat? În general, o avalanșă omoară oamenii prin sufocare, dar acesta nu a fost cazul celor nouă victime.
Cercetătorii cred că tot avalanșa în plăci explică situația, mai ales în cazul celor care au suferit traume. Stratul dens de zăpadă, spun ei, ar fi de vină pentru loviturile puternice, mai ales că excursioniștii au folosit schiurile drept bază pentru cort, astfel că unii dintre ei ar fi fost prinși între blocurile de zăpadă grea și schiuri.
Gaume și Puzrin au folosit o simulare pentru a-și verifica teoria și au aflat că traumele produse ar fi fost moderate spre grave. Nu destul de dure încât să provoace decesul, dar suficiente pentru a-i dezorienta pe excursioniști.
De ce însă au fugit cei nouă departe de cort? De ce nu au rămas acolo pentru a-și aduna hainele, în special ghetele?
Cercetătorii speculează că aceștia ar fi putut fi speriați de o nouă avalanșă, așa că au fugit cât mai departe pentru a se proteja.
Faptul că unii dintre studenți erau dezbrăcați poate fi explicat de un fenomen ce se petrece uneori în cazul oamenilor loviți de hipotermie, care din cauza frigului au senzația paradoxală de căldură și încearcă să își dea jos hainele.
Iar ochii și lipsa limbii au fost explicate de-a lungul timpului prin faptul că acestea au fost smulse de animalele sălbatice.
În vreme ce teoria avalanșei în plăci oferă explicații suplimentare pentru misterul din Pasul Diatlov, ea rămâne exact ceea ce este – o teorie.
”Vreau să fie clar că nu susținem că am rezolvat misterul”, spune Gaume.
În 1999, la Ekaterinburg a fost înființată Fundația Diatlov, care are scopul de a administra Muzeul Diatlov și de a continua investigațiile pentru a desluși odată pentru totdeauna misterul.