„Deşi nu există informaţii care să sugereze existenţa unei ameninţări specifice pentru Scoţia, Edinburgh sau Holyrood (parlamentul regional), am sporit măsurile de securitate, cu efect imediat la parlamentul scoţian ca măsură de precauţie”, a precizat conducerea legislativului scoţian, potrivit Agerpres.
Parlamentul scoțian urma să aprobe o moțiune prin care să o autorizeze pe Nicola Sturgeon să solicite organizarea unui referendum privind independența Scoției. Votul era programat la ora 17:30.
Incident terorist în Londra. O mașină a intrat în mulțime, pe podul Westminster, lângă Parlamentul britanic, iar apoi mai multe focuri de armă s-au auzit lângă clădirea Legislativului. Un polițist a fost înjunghiat de un bărbat care ulterior a fost împușcat de polițiști. Cel puțin 12 persoane au fost rănite. O femeie a murit la fața locului.