Nano, o femeie din Oslo, Norvegia, susține că deși arată ca un om, ea, de fapt, e pisică și se comportă ca atare.

Dezvăluirea a făcut-o într-un interviu publicat pe canalul de Youtube NRK P3 Verdens Rikeste Land, care a devenit viral pe internet, având sute de mii de vizualizizări. Tânăra de 20 de ani spune că și-a dat seama că este o felină prinsă într-un corp de om când avea vârsta de 16 ani, dându-și seama că posedă mai multe caracteristici specifice pisicilor. Așadar, ea spune cu convingere că are auzul și văzul extrem de dezvoltate, vânează șoareci,  vede foarte bine în întuneric,  urăște apa și poate comunica prin mieunat. Nano apare în interviu purtând urechi de pisică și coadă artificială și chiar miaună și merge în patru labe. „Mi-am dat seama că sunt pisică la vârsta de 16 ani, atunci când doctorii și psihologii au realizat ce este în neregulă cu mine. E un defect genetic. M-am născut în specia greșită”, declară norvegianca. Psihologul tinerei i-a spus că este doar o fază peste care va trece, însă Nano susține că va fi pisică toată viața ei, chiar dacă nu toți oamenii care o văd o și acceptă.

Urmărește-ne pe Google News