Vrăjitoarele şi complicii lor au determinat-o pe Zăvoranu să încheie un contract de împrumut cu garanţie imobiliară (nr. 780/22 iulie 2011), prin care primea de la inculpatul Ion Constantin suma de 174.000 de euro, garantând cu apartamentul din strada Andrei Mureşanu, sector 1 Bucureşti, moment în care s-a produs şi restituirea sumei de 80.000 de euro către Elena Ştefan (care împrumutase anterior-n.r.), suma rămasă fiind însuşită de către Roxana Lider, cu ocazia unui ritual, unde în mod mincinos s-ar fi aruncat în apa Lacului Chitila suma de 100.000 de euro.
Zăvoranu Ioana s-a deplasat cu inculpata Lider Roxana pe malul lacului din Chitila unde în cadrul unui ritual, aceasta i-a precizat părţii vătămate că a doua zi trebuie să aducă suma de 100.000 de euro. În cadrul ritualului, din apa lacului a ieşit o persoană necunoscută, identificată ulterior ca fiind inculpatul Voicu Ştefan Ionuţ, deghizat în aşa fel încât să pară că este un spirit malefic, menit să-i creeze părţii vătămate convingerea că aspectele prezentate de inculpata Lider Roxana sunt reale”, notează procurorii în rechizitoriul şrin care au fost deferite justiţiei cele două vrăjitoare alături de alte şapte persoane.
Mai mult, MEDIAFAX a prezentat și o parte din stenogramele discuțiilor telefonice dintre Oana Zăvoranu și vrăjitoarele Melissa și Vanessa:
„Ioana Zăvoranu: Bun. Şi cum se face, eu vin cu maşina mea, deci nu cu altă maşină, tu nu vrei să vin cu altă maşină la ea, tu vrei să vin cu maşina mea, şi ea zice că sunt aceste blesteme pe maşina mea! Aia este problema. Mi se pare un pic ciudat că, ştiu, dar mi se pare un pic ciudat, pentru că eu ţi-am spus ţie că pot veni cu o altă maşină. Ai zis că nu, să vin cu maşina mea!
Vanessa: Păi nu trebuia să (neinteligibil), să treacă răul de maşina ta? Acolo este necuratul, şi farmecele…
Ioana Zăvoranu: Mi-a fost făcut blestemul pe mine, sau pe maşină, că nu înţeleg?
Vanessa: Sigur, că a fost făcut…
Ioana Zăvoranu: Păi, mâine-poimâine, poate să spună că e un blestem făcut şi pe o casă, şi trebuie eventual s-o dau.
Vanessa: Eeee…dar parcă tu nu ştii că i-ai găsit corcituri, aruncături, făcături, (neinteligibil), şi găseai, şi făceai…
Ioana Zăvoranu: Pe maşină, zici tu? Da, e adevărat, aşa este, nu neg asta.
Vanessa: Aşa este. Păi ca tu să scapi definitiv…..
Ioana Zăvoranu: Păi, da, dar eu ştiu că se poate curăţa dacă vrei….maşina…
Vanessa: Păi şi ea nu ţi-a spus că (neinteligibil) şi descântecele ei de magie neagră, de la începutul ei şi până la sfârşitul ei, cu tot felul de aruncături, de la mâna mortului, şi aşa mai departe.
Ioana Zăvoranu: Şi mie mi-a făcut de la capul mortului, de nu mă mai măritam, nu mai făceam nimic. Mi-a spus femeia. La mine cum se întâmplă lucrurile? Ok, maşina arde şi mă rog. Şi la mine cum se întâmplă lucrurile?
Vanessa: Te purifici!
Ioana Zăvoranu: Cum mă purific, pe maşină?
Vanessa: Automat te purifici pentru că acolo au fost trimise, deci, aia era baza în care-şi trimitea descântecele şi de acolo plecau către tine.
Ioana Zăvoranu: Păi şi ea de ce avea nevoie de semne de la mine, că a zis că are haine de la mine, păr de la mine şi aşa mai departe?
Vanessa: Pentru că astea sunt descântecele, Oana!
Ioana Zăvoranu: Mă, atuncea mă descântă pe mine sau descântă maşina?
Vanessa: Amândouă!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro