Copilul de 7 luni a căzut în apă în jurul prânzului. Incidentul a avut loc luni în zona unor restaurante din apropierea Ambasadei Chinei, copilul fiind scos din apă de un paznic.
„În urmă cu aproximativ 45 de minute am primit un apel la numărul de urgenţă 112 prin care ni se cerea sprijin pe Şoseaua Nordului. Ni s-a semnalat faptul că un bebeluş a fost scăpat în mod accidental de către mamă în Lacul Herăstrău. Nu se cunoşteau mai multe detalii. Echipajul SMURD a găsit copilul împreună cu bona şi un agent de pază, care a reuşit să-l scoată din apă. Copilul a aspirat o cantitate mică de apă, era conştient, dar dat fiind vârsta acestuia şi complicaţiile care pot apărea, copilul a fost transportat la spitalul Grigore Alexandrescu”, a declarat Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov.