Yoghinul Prahlad Jani, în vârstă de 83 de ani, a fost internat pentru o serie de analize care, speră medicii, să le dezvăluie noi secrete despre corpul uman. Bărbatul se află în spital sub supraveghere video 24 de ore din 24 şi nu a consumat nicio picătură de apă, nu a mâncat şi nu a mers la toaletă de când a fost internat. Ascetul susţine că la vârsta de opt ani a fost binecuvântat de o zeiţă şi de atunci trăieşte fără alimente.
„Aceste observaţii vor aduce puţină lumină asupra supravieţuirii omului în condiţiile lipsei de apă şi hrană. Analizele vor ajuta la elaborarea unor strategii de supravieţuire în cazul unor catastrofe naturale, al unor condiţii extreme de stres sau al unor misiuni spaţiale pe Lună sau Marte”, a declarat unul dintre specialiştii indieni, scrie Agerpres.
(Foto EPA)