«Mi-e frică să nu mă omoare»
Scandalul a pornit joi seara, după ce Marinela Giroş (40 de ani) a refuzat să îi dea fiicei ei bani să îşi cumpere o cartelă telefonică. La un moment dat, Roxana V. (13 ani) a pus mâna pe un cuţit. “M-a lovit cu o coadă de mătură şi mi-a pus cuţitul la gât. Mi-e frică să stau cu ea în casă”, spune mama fetei. Imediat, puştoaica a fugit la ea în cameră, unde a înghiţit doi pumni de pastile adunate de prin casă. Când a găsit- o inconştientă, femeia a chemat ajutoare.
În faţa poliţiştilor şi a medicilor de pe ambulanţă, femeia a dezvăluit amănunte şocante despre fiica ei. “De la 12 ani dansează la bară şi acum iese şi pe centură. Nu ştiu cum să o mai stăpânesc, plus că mi-e frică de ea, că a vrut să mă omoare. Nu vreau să ajung ca femeia aia de la Iaşi, omorâtă de propriul ei copil”, spune Marinela Giroş.
Roxana, care e la a doua tentativă de sinucidere, este acum internată la spitalul din Constanţa. Medicii i-au făcut spălături stomacale şi este în afara oricărui pericol. În acest timp, patronii clubului unde lucrează Roxana refuză să dea declaraţii.
Nu există nici o plângere la poliţie
Dănuţ Badea, adjunctul Secţiei 3 de Poliţie din Constanţa, spune că, până acum, nu a fost înregistrată nici o plângere pentru tentativă de omor, aşa că nu poate deschide o anchetă. În ceea ce priveşte “serviciul” fetei, oamenii legii încearcă să afle dacă minora era angajată a unui club de striptease. De asemenea, omul legii spune că poliţie nu s-a autosesizat deocamdată. Asistenţii sociali au deschis deja o anchetă şi vor oferi consiliere fetei, dar şi mamei.