Botoşani au aflat încă de anul trecut că medicul Liliana Teodoriu de la Casa de Pensii obişnuieşte să ia şpagă pentru a rezolva dosarele persoanelor cu diverse grade de handicap. Teodoriu a fost reclamată de mai mulţi pensionari care, deşi erau grav bolnavi, nu reuşeau să îşi întocmească dosarele din cauza doctoriţei. Cu toate acestea, femeia avea grijă să nu ceară niciodată nimic. “Eu nu am vrut să îi dau şpagă, aşa că mă cheamă la fiecare şase luni la comisia de reevaluare. Am fost operat la ambele picioare de zece ori, dar doamna mi-a spus că, dacă pot duce mâinile la gură, nu am handicap de gradul I şi pot merge la muncă”, a declarat un pacient.
Avea bani ascunşi şi în frigider
În aceeaşi situaţie mai sunt şi alţi bolnavi pe care Teodoriu îi obliga să îşi facă zeci de analize costisitoare şi chiar nerelevante, doar pentru a-i determina să renunţe la calea legală şi să îi dea şpagă ca să închidă dosarul mai repede. Din probele procurorilor reiese că femeia primea, pe lângă bani, şi brânză, ouă, lapte până la telefoane, alcool şi… icoane. Anchetatorii au stabilit că femeia avea în medie 30 de pacienţi pe zi, iar de la fiecare lua cel puţin 100 de euro. Adică, la final de zi, Teodoriu pleca acasă cu 3.000 de euro, iar într-o lună câştiga peste 60.000. Până la final de lună, banii îi ţinea în casă, în frigider sau în dulap, între chiloţi şi şosete, unde de altfel i-au şi găsit, zilele trecute, “mascaţii”. Culmea este că doctoriţa investea profitul cumpărând lunar câte un apartament pe numele altor persoane. Sarcina procurorilor este acum să descopere toate imobilele doctoriţei, care se pare că s-ar afla în toată ţara! l

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Sebastian Stan vindea popcorn, însă azi se bucură de o carieră de succes. Este un star internațional, se află în topul milionarilori, are o iubită superbă, iar asta nu e tot. Ce s-a mai aflat acum despre el
Viva.ro

Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Cine este, de fapt, fiul lui Călin Georgescu. Din ce trăiește băiatul candidatului la prezidențiale
FANATIK.RO
Cine este, de fapt, fiul lui Călin Georgescu. Din ce trăiește băiatul candidatului la prezidențiale
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor. Apartamentul e decorat în alb și bej și e pe două etaje / FOTO
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor. Apartamentul e decorat în alb și bej și e pe două etaje / FOTO
O asistentă de la UPU Constanţa, găsită moartă în casă. Andreea avea doar 28 de ani şi era mama unei fetiţe de trei ani
Observatornews.ro
O asistentă de la UPU Constanţa, găsită moartă în casă. Andreea avea doar 28 de ani şi era mama unei fetiţe de trei ani
Horoscop 6 ianuarie 2025. Scorpionii se întorc la preocupări pe care le-au abandonat cu dragă inimă pentru că nu le aduceau niciun beneficiu
HOROSCOP
Horoscop 6 ianuarie 2025. Scorpionii se întorc la preocupări pe care le-au abandonat cu dragă inimă pentru că nu le aduceau niciun beneficiu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI