Maria Apostu, în vârstă de 83 de ani, este judecată în prezent pentru a șasea oară, pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni, Femeia nu s-a prezentat până acum la proces, urmând ca pe 21 octombrie să fie adusă în fața judecătorilor cu mandat de aducere, informează adevarul.ro.
Veteranii și văduvele de război beneficiază de 12 călătorii gratuite, dus-întors, sau de 24 de călătorii simple, în fiecare an, la clasa I, pe calea ferată. De asemenea, cei care se declară însoțitori ai veteranilor beneficiază de o călătorie gratuită.
Anchetatorii susțin că Maria Apostu și alți veterani acostează călătorii în gări și le propun să-i transporte pe distanțe luni, contra unor sume mult mai mici, în raport cu prețul biletului de tren. Când își termină tichetele alocate, cei mai descurcăreți cumpără tichete de la veterani de război, pentru sume modice – în jur de cinci lei bucata.
Ministerul Transportului cer despăgubiri de sute de mii de lei
Văduva de veteran de război a condamnată până acum de 5 ori la închisoare cu suspendare și plata unor amenzi penale, însă niciuna dintre acestea nu a fost plătită.
Reprezentanții Ministerului Transportului spun că veteranii și văduvele de război care fac fraude cu biletele de tren obțin venituri consistente, motiv pentru care au solicitat în instanță executarea silită a Mariei Apostu pentru suma de 140.000 lei.
Alături de Maria Apostu, alți doi veterani de război din județul Vaslui, ambii în vârstă de 91 ani, au adunat mai multe condamnări, în dosare similare. Vergilă Butuman are patru condamnări cu suspendare, iar Ștefan Moldovan a fost condamnat de trei ori, în ultimii doi ani.
În cazul lor, Ministerul Transporturilor a cerut executarea silită pentru 100.000 de lei, respectiv 74.000 de lei, bani pe care aceștia i-ar fi câștigat prin transportarea clandestină a călătorilor.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro