Caz incredibil în județul Botoșani. Un bărbat nu a realizat că sora sa, care locuia în aceeași casă cu el, a murit. Astfel că, timp de cinci zile, a trăit cu moarta în casă. Culmea, femeia în vârstă de 60 de ani, Maria Grosu, a fost descoperită moartă de un vecin. Acesta a fost și cel care a alertat Poliția.
Surse judiciare precizează că fratele femeii decedate a declarat că nu a realizat că ea murise. Bărbatul și-a amintit că a vorbit cu sora sa, ultima dată, în data de 2 ianuarie. De altfel, precizează aceleași surse, el este cunoscut ca fiind dependent de alcool. Ba chiar, în casă au fost descoperite mai multe sticle goale de alcool sanitar. ”Nu există suspiciuni cu privire la cauza decesului”, precizează Daniela Ghiorghiescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Botoșani.