1. La câteva minute de la anunţarea alegerilor din Capela Sixtină de la Roma, maestrul de ceremonii i-a oferit noului Papă vesmântul papal roşu cu blană de hermină pe care l-a purtat predecesorul său, Papa Benedict al XVI-lea. Papa Francisc a spus uimind asistenţa: „Nu mulţumesc, monsenior. Poartă-l tu. Carnavalul a luat sfârşit!”

2. După ce a fost înscăunat Papă, lui Francisc i-a fost prezentat apartamentul papal în care urma să locuiască. Când a aprins becul, acesta a exclamat: „Camera asta este pentru 300 de persoane. Eu n-am nevoie de atâta spaţiu”.

3. În ciuda vârstei de 76 de ani, noul Papă nu are niciun secretar sau persoană de ajutor care să-l însoţească. Acesta a recunoscut că se descurcă singur şi nu are nevoie de însoţitor.

4. Cât timp a fost arhiepiscop, acesta a uimit pe toată lumea după ce a refuzat să trăiască în lux. Deşi i-a fost pusă la dispoziţie o casă luxoasă, preotul a preferat să locuiască într-un apartament simplu şi să meargă în continuare cu autobuzul. Mai mult, apropiaţii spun că acesta îşi gătea singur mâncarea.

5. În anul 2012, Bergoglio a vizitat un azil unde a sărutat și a spălat picioarele a 12 oameni bolnavi de SIDA, lucru ieşit din comun pentru un arhiepiscop.

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News