Romell Broom, în vârstă de 60 de ani, fusese condamnat la moarte după ce a violat şi ucis o fată de 14 ani, Tryna Middleton, pe care a răpit-o, ameninţând-o cu un cuţit, în anul 1984.
În toamna anului 2009, pedeapsa trebuia pusă în aplicare, însă procedura a luat-o complet razna! Broom a fost nevoit să încerce să-şi introducă singur acele în braţe, după ce, mai bine de două ore, angajaţii de la Southern Ohio Correctional Facility ratau una după alta tentativele de a-i înfige în vene cele patru tuburi prin care cele trei substanţe letale care provoacă moartea ajung în sânge.
Condamnat la moarte după ce a violat și ucis o fetiță
Până la urmă, după două ore şi jumătate de la momentul la care Broom intrase în „camera morţii”, guvernatorul de Ohio, Ted Strickland, a decis amânarea cu o săptămână a executării pedepsei capitale.
Avocatul său a încercat să îl scape apoi de pedeapsă, susținând că prelungirea procedurii ar încălca legile statului, care stipulează că injecţia letală trebuie să fie o metodă „rapidă şi nedureroasă”.
În cele din urmă, magistrații au decis că dacă soluția nu a ajuns niciodată în venele lui Broom, atunci viața sa nu a fost pusă în pericol. Ca urmare, aceștia au decis ieri că angajații penitenciarului pot încerca și a doua oară să îl execute.
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_827c8ef408b053080602db41d856d4b8.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5023a9beecfc0b25d398830b68a3c893.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_1720a5c1d8e0f83b11d5c903dbd18b12.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_56757fcf88ed5d02722ebb673758213c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a5e4bc4fe06a4d93e7387da2d412f885.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_064e50d08b651b459e93db6b551421ff.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_36d34a3a1b0ed448a0f8e52694960866.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_ba70de167abdf6a2df98a1cd921dff94.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_1eaa735030c37edfa99176a33b378a73.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_4036dd93282d7ebab57eef019d565c51.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_8bdc1196771c7d321935fdc1dd905a9f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_e18400ef941bcb27fe7e8fdea163d0a3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_4c49d34b6990e03431d1ab3661b7345c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_594bd01f0a84b794c92e1f48e862f3e7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_9ca83ef97f7e5a2d68af5fc955fee5e8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_33dd9401a311c75b0b4414bb82a59863.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_f41a51294cd2692a4ab33ceaf46823b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_d99727dbd03885bcdbe2c06adb64b831.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_f8de0237d3746f2721e442138a76361c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_96c937c6b797f034130936da7f1e91fb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_2e4545b56a7223d204590375820d0928.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_bee823bbd0e84ffb76dcd74f13123c0b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_869eae6a0015b4093b09d0ab543017e9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_76bec4a81344e81c30d40d9892fe5be9.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.