„Aş vrea, poate să întrebe Guvernul, poate dumneavoastră, haideţi să întrebe o dată DNA-ul câte dosare de pedelişti, nu primari din ăia care ne-au fost daţi, ci dosare de parlamentari pedelişti au fost deschise, câte s-au închis, în ce stadiu mai sunt. Crescătoria asta de viermişori, pe lângă Parchetul General, în aceste zile, au arătat clar cum dictează ei împotriva legii şi împotriva a milioane de oameni”, a spus Antonescu despre democrat-liberali.
Din punctul de vedere al preşedintelui interimar, nimeni nu tolerează aşa ceva, „nici domnul Barosso, în restul UE, nici doamna Merkel în Germania”.
„Nu are nicio obligaţie România să fie rezervaţia în care se poate întâmpla orice, pentru că aşa le convine unora, care nu trăiesc în România, care nu plătesc impozite în România şi care nu suferă abuzurile pe care le suferă românii, începând cu batjocorirea acestui vot. Să îl ia în Germania doamna Merkel, Germania este o ţară mare, prosperă, să îi dea o bucăţică de pămând acolo lui Băsescu şi PDL-ului, să se joace acolo de-a Băsescu. În România, nu „, a spus Antonescu.