Guvernul a aprobat astăzi, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice, Ordonanța pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, măsură care are scopul  de a contribui la combaterea evaziunii fiscale prin cointeresarea, implicarea și responsabilizarea cetățenilor în fiscalizarea veniturilor realizate de comercianți din vânzarea bunurilor și prestarea serviciilor direct către populație.Tot în acest scop și având în vedere legislația privind obligativitatea eliberării bonului fiscal, Guvernul a decis ca în situațiile în care agenții economici care au această obligativitate nu eliberează bon fiscal deși acesta este solicitat de clienți, cumpărătorii vor avea dreptul să beneficieze de respectivele bunuri și servicii fără să le plătească. Prevederea se va aplica începând cu 1 martie 2015.

De asemenea, agenții economici vor avea obligativitatea să afișeze în locuri vizibile informații privind acest drept al clienților.Potrivit Ordonanței, Loteria bonurilor fiscale se organizează lunar și ocazional și va funcționa după următorul mecanism:Ø Persoanele fizice solicită şi păstrează bonurile fiscale emise de comercianţi;

Ø Lunar sau de fiecare dată când se organizează Loteria, se vor extrage două numere:

– un număr din intervalul 1-999, reprezentând valoarea bonului fiscal fără subdiviziunile leului, inclusiv TVA; Numărul reprezentând valoarea totală a bonului fiscal rezultă în urma extragerii succesive a trei serii de cifre cuprinse între 0 și 9.

– un număr reprezentând ziua emiterii bonului fiscal aferentă lunii sau intervalului calendaristic (după caz) pentru care se organizează Loteria bonurilor fiscale.

Pentru a fi considerate câștigătoare, bonurile fiscale trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să corespundă celor două criterii menționate, să fie emise de un aparat de marcat electronic fiscal care funcționează în conformitate cu prevederile legale , toate informațiile obligatorii menționate pe bonuri să fie lizibile și să fie emise unei persoane fizice (adică să nu aibă menționat niciun cod de înregistrare fiscală a cumpărătorului).

Pentru a revendica premiul, persoanele fizice care dețin bonuri fiscale ce îndeplinesc aceste condiții trebuie să meargă la orice unitate teritorială a ANAF să depună bonurile în maximum 30 de zile de la data extragerii.. Valoarea premiului se stabileşte împărţind fondul de premiere destinat fiecărei extrageri la numărul de căştigători.

Extragerile vor fi organizate de către Compania Națională Loteria Română S.A și vor fi publice. Rezultatele extragerilor lunare și ocazionale (extragerile ocazionale sunt organizate cu ocazia sărbătorilor  de Paşte şi de Crăciun) vor fi disponibile online, pe web site-ul Ministerului Finanțelor Publice și pe cel al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru un interval de cel puțin 30 de zile.

Prima extragere a Loteriei bonurilor fiscale va fi una „ocazională” şi se va desfăşura a doua zi de Paște, pe data de 13 aprilie 2015, cu un fond de premiere de 1 milion de lei, iar prima extragere lunară pentru anul în curs, este prevăzută pentru luna iulie 2015.

Prima astfel de extragere ocazională va fi pe 13 aprilie, a doua zi de Paşte, anunţa ministerul.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News