ComenteazăRenumitul istoric Ben Wilson scrie în cartea sa „Metropolis. O istorie a celei mai mari invenții a omenirii” povestea modului în care apariția și dezvoltarea orașelor a influențat și încă influențează regnul animal, de la modificări genetice, la modificări ale obiceiurilor legate de hrană.
Din 1980 până în prezent, locuitorii orașelor din Marea Britanie au cheltuit peste 200 de milioane de lire sterline pe an, iar cei din SUA, peste 4 miliarde pentru hrana păsărilor, lucru care a atras mai multe zburătoare în orașe, dar și specii noi. Sunt așa-numitele „specii sinantropice” – speciile care au și de câștigat prin asocierea cu populațiile umane, notează Wilson.
Populațiile urbane de păsări au crescut, s-au diversificat și și-au schimbat obiceiurile
Unul dintre primele efecte ale investiției oamenilor în hrana animalelor este faptul că animalele de pradă nu mai acordă atenție mamiferelor mici și cuiburilor de păsări, preferând locurile de picnic ale oamenilor, tomberoanele și animalele ucise pe șosele, notează Wilson. Astfel, orașul a devenit pentru unele specii un refugiu în fața prădătorilor și a capcanelor din mediul natural, mai scrie istoricul.
Totodată, efectul de insulă termică urbană a atras spre orașe specii precum vrăbii și stăncuțe, păsări care caută căldura și siguranța.
Animalele crescute în oraș sunt mai curioase și îndrăznețe decât cele care trăiesc în mediul natural. Unele sunt și mai puțin agresive, mai punctează Wilson în cartea sa. În plus, un studiu asupra mamiferelor mici urbanizate, precum chițcani, ratoni și lilieci, arată că acestea au creierul mai mare.
Iată câteva adaptări importante pe care istoricul le relatează în cartea sa.
Modificarea traseului de migrație spre Vestul bogat!
Privighetoarea cu cap negru, de pildă, o specie eurasiatică și-a modificat traseul de migrație din Europa Centrală spre Spania și Africa de Nord, preferând să o ia spre vest, pentru a avea acces la hrana din grădinile suburbane britanice.
Modificări ale ciocului și ale degetelor
Mierlele sunt un exemplu. Cele din orașe reprezintă deja o specie distinctă față de mierla de pădure, împerechindu-se mai repede și scurtându-și ciocul. Le-au influențat cutiile cu hrană lăsate de oameni. În plus, au o tonalitate mai ascuțită a viersului, pentru a putea fi auzite în zgomotul urban.
În orașele portoricane, degetele de la membrele șopârlelor au evoluat pentru ca ele să se poată deplasa cu ușurință pe suprafețe din cărămidă și beton.
Speciile care trăiesc în oraș au reușit să se adapteze și la minusurile urbane. Fluturele de noapte, de exemplu, care avea aripile colorate cu alb a devenit complet cenușiu, din cauza poluării din oraș.
Surse alternative de hrană
Ratonii urbani din Chicago, care au la dispoziție o sursă de hrană destul de diversificată în tomberoane, se deplasează mai puțin și nasc mai mulți pui.
În Viena, păianjenii și-au țesut pânze în locuri mai luminoase și au prins astfel mai multe insecte.
Reducerea teritoriului
În Los Angeles, pumele și-au adaptat teritoriul la doar 65 de kilometri pătrați față de cei peste 900 de kilometri cu care erau obișnuite în sălbăticie.
Creșterea speranței de viață cu până la 10 ani în plus
Coioții din Chicago au învățat cum să traverseze drumul în siguranță. Speranța de viață a unui coiot în rural este de 2 ani, în timp ce în oraș, aceasta trăiește până la 12-13 ani.
Cartea istoricului a fost tradusă în acest an și în limba română, sub numele „Metropolis. O istorie a celei mai mari invenții a omenirii”, publicată de Editura Trei.