Mai exact, o firmă deținută de soacra purtătoarei de cuvânt de la Primăria Sectorului 5 ar fi fost plătită cu peste 28.000 de euro pentru a realiza mentenanța site-urilor. După cum a arătat sursa citată, nu sunt prezentate multe informații în contractul care a fost făcut public pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). 

În descrierea documentului publicat pe SEAP este precizat doar „Servicii de găzduire și mentenanță pentru operarea de site-uri www incluzând servicii de modificare pagini și secțiuni”. În plus, în rubrica de descriere a contractului cu pricina scrie doar „conform ofertei”, iar aceasta nu este făcută publică.

Firma Niculinei Samoilă a obținut contractul pentru mentenanța site-urilor Primăriei Sectorului 5

Se pare că nu este pentru prima dată când Primăria Sectorului 5 apelează la serviciile firmei deținute de soacra purtătoarei de cuvânt a instituției. Astfel de contracte au mai fost parafate și în 2022 și 2023, dar și în aceste cazuri nu sunt prezentate informații importante.

Firma cu pricina este Content & More SRL, înființată în urmă cu trei ani. În anul 2023, societatea avea doar doi angajați, conform datelor de la Ministerul de Finanțe. Ba mai mult, aceasta a mai încasat bani și de alte instituții, precum Salubrizare Sector 5 SA și Primăria Dobroești, Ilfov.

SRL-ul este al Niculinei Samoilă, în vârstă de 59 de ani. Aceasta trăiește în comuna ilfoveană Brănești, iar fiul său este Cătălin Ilie Samoilă, fost fotbalist la Dinamo. Totodată, fostul sportiv este căsătorit cu Alexandra Samoilă, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Sectorului 5.

În aceeași ordine de idei, și firmele fostului fotbalist s-ar fi ales cu bani frumoși din contractele parafate în trecut cu Primăria Sectorului 5. Conform unui articol publicat în urmă cu trei ani de sursa citată, Bros Online Store SRL a încasat 25.000 de euro de la instituția la cârma căreia se afla la acea vreme Cristian Popescu Piedone.

Hackerii au pus în vânzare datele a circa 200.000 de bucureșteni din sectorul 5

SRL-ul deținut de Cătălin Samoilă a fost însărcinat cu proiectarea site-ului instituției publice. În plus, o altă firmă a lui Samoilă care a încasat aproape 15 milioane de lei din contracte cu Primăria și cu instituțiile publice subordonate este SBA Total Small Bussines Advanced.

Deși SRL-ul deținut de Niculina Samoilă s-a ocupat de mentenanța site-urilor web, hackerii au avut acces, la sfârșitul lui octombrie, la serverele Primăriei Sectorului 5 conduse în prezent de fiul fostului primar, Vlad Popescu Piedone. Totodată, aceștia au pus în vânzare datele personale a circa 200.000 de bucureșteni din sectorul 5 pe Dark Web.

În spatele atacului cibernetic se află RansomHub, care a atacat și Primăria Timișoara. Pentru a demonstra că dețin date personale (n.red – nume, prenume, data nașterii și CNP), gruparea de hackeri a publicat și o imagine. Sursa citată a identificat în respectiva fotografie datele personale și numele unor angajați ai Primăriei Sectorului 5, iar pe listă figura și viceprimarul Mircea Nicolaidis.

Jurnaliștii Buletin de București au încercat să o contacteze pe Niculina Samoilă, însă nu au primit niciun răspuns. Contactată a fost și purtătoarea de cuvânt a Primăriei Sectorului 5, Alexandra Samoilă, care nu a dorit să vorbească despre contractul obținut de firma deținută de soacra sa.

 
 

Urmărește-ne pe Google News