ComenteazăÎn București plouă puternic, sunt doar 4 grade în termometre, iar umiditatea indicată de aplicațiile mobile e de 98%. Înarmați cu dorința de a descoperi o lume neștiută, câțiva pasionați de cultură stau încolonați pe treptele Teatrului Național din București.
„Mamaie, azi vedem și actorii?”, e întrebarea unui puștan de 9 ani, care intră pentru prima oară în clădirea monument din centrul orașului, de la Kilometrul 0. Bunica are 65 de ani și a văzut pe scena de la TNB nume imense ale teatrului românesc: „Beligan, Dinică, Moraru… Ce piese minunate! Ce actori imenși”.
Bugetul TNB este de 13 milioane de euro și adună 250.000 de spectatori anual
Tururile ghidate au loc vineri, sâmbătă și duminică, de la orele 13.00, 15.00 și 17.00. Biletul de intrare costă 10 lei, iar accesul se face din foaierul teatrului. Ghidul nostru de astăzi: Ionuț Corpaci. Are peste o mie de tururi la activ. E consultant artistic al TNB din 2003, se ocupă de managementul teatrului şi prezintă publicului, de fiecare dată cu aceeași pasiune, „bucătăria” secretă a teatrului. Iar turul pornește la drum cu o lecție de istorie.
„În 1875, Alexandru Odobescu, director al teatrului, pune pe frontispiciu numele instituţiei: Teatru Naţional. Acum totul arată minunat aici, pentru că am trecut prin reconstrucții. Avem un buget de 13 milioane de euro, din care 3 milioane vin din vânzarea de bilete. 10 milioane sunt din subvenții, pare mult, dar nu e, pentru că în momentul de față cultura are 0,07% din PIB! Avem 250.000 de spectatori în fiecare an, iar dacă n-am avea acești bani din subvenție, un bilet ar trebui să coste 300 de lei, dar atunci nu vom mai avea spectatorii”, așa începe turul.
Facem un arc peste timp și ajungem pe 31 decembrie 1852, când se deschide Teatrul cel Mare din Bucureşti. Apoi pe 20 decembrie 1973, când este inaugurată noua clădire a Teatrului Naţional pe locul acesta. George Calboreanu, un mare actor român, îl juca pe „Fane Babanul” în Ștefan cel Mare. Atunci, în 1973, aveam trei săli de spectacol: Sala Mare, Sala Atelier și Sala Mică.
Ionuț Corpaci, ghid TNB:
Elena și Nicolae Ceaușescu, prima dată a fost și ultima la TNB
Proiectul Teatrului Național a fost semnat de arhitecţii Horia Maicu, Romeo Belea, Nicolae Cucu, iar structura de rezistenţă – de inginerul Alexandru Cişmigiu. Conform site-ului oficial al teatrului, reprezentaţia inaugurală în Sala Mare a fost un hibrid.
Prima parte dintr-o evocare a luptei ilegaliştilor, „Simfonia patetică” semnată de Aurel Baranga şi ultimele două acte din drama istorică „Apus de soare” de Delavrancea, când la inaugurare a participat și familia Ceauşescu, fiind pentru prima şi ultima dată când au fost prezenţi la un spectacol al Teatrului Naţional.
Sala Mică s-a inaugurat cu două piese puse în scenă de Ion Cojar, „Năpasta” și „Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, ambele de I.L. Caragiale, cu distribuția lui Dem Rădulescu. Iar Sala Atelier s-a deschis cu drama „Capul” de Mihnea Gheorghiu.
Reconsolidarea teatrului: cinci guverne și 73 de milioane de euro
Înapoi la ghidul nostru, Ionuț Corpaci: „Între 2011 și 2015 am trecut printr-un proiect de consolidare și avem acum șapte săli: șase de spectacole, dar și un amfiteatru. Totul a costat 73 de milioane de euro, dintre care 25 de milioane de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, 48 de milioane de la cinci guverne diferite ale României. Fiecare Guvern ne spunea că nu mai avea bani pentru reconstrucție, dar norocul nostru a fost «icoana», Ion Caramitru! S-a dus la fiecare premier până am terminat proiectul în 4 ani și 18 zile. Ponta a fost șmecher și între cele două tururi prezidențiale a vrut să taie panglica. Și Caramitru a zis «OK! Dar eu anunț că teatrul nu e gata!». Ați văzut ce-a pățit Ponta”.
Începem vizitarea cu Sala Atelier, aceasta având o lungă tradiție în privința spectacolelor neconvenționale. „Aici avem o cabină de lumini, aici o cabină de sunet, în spate sunt cabinele actorilor”. Scaunele sunt așezate pe gradene (trepte) care permit aranjarea spațiului în diferite moduri, iar dimensiunea sălii favorizează intimitatea relației actor-spectator. Sala are un balcon cu 50 de locuri, capacitatea maximă fiind de 200 de locuri.
Din „Atelier” ajungem în Sala Media. Amplasată la parter, aceasta are 200 de locuri cu gradene flexibile și este dedicată cu precădere evenimentelor multimedia, conferințelor, recitalurilor muzicale sau reuniunilor. „Grație dotărilor tehnice de care dispune, cu cabină de sunet, orgă de lumini și proiectoare, sala poate găzdui inclusiv spectacole de teatru”, spun cei de la TNB. Iar de aici „aterizăm” în Sala Studio, o sală unicat, cu totul și cu totul specială.
Bijuteria din interiorul Teatrului Național: rotativa și „nuferii”
Utilată, încă de la inaugurarea ei, în 1973, cu un sistem care transformă, în doar 20 de minute, sala de tip italian într-una de tip elisabetan sau arenă, sala are o geometrie variabilă care oferă multiple posibilități de montare regizorilor de teatru.
Există 541 de locuri în varianta italiană, 594 de locuri în varianta arenă și 424 de locuri în varianta elisabetană. În urma reconstrucției, scena are o deschidere între 8 și 14 metri, s-a îmbogățit și cu o rotativă de 7,80 m diametru.
Oficialii Teatrului Național:
Pe lângă scena unicat, îți mai fac cu ochiul cei 19 „nuferi”. Niște proiectoare cu o formă specială care din podul sălii sunt manevrați mecanic pentru realizarea unghiurilor de iluminare optimă în cele 3 variante de sală.
Ionuț Corpaci e o enciclopedie. Își amintește, fără să stea mult pe gânduri, că în 1953 a avut loc aici premiera piesei „Revizorul” de Gogol, că în 1976 publicul a aplaudat „Richard al III-lea” de William Shakespeare sau că, în 2001, are loc punerea în scenă a unei piese document: „Take, Ianke şi Cadâr” cu Radu Beligan, Marin Moraru și Gheorghe Dinică.
Sala Mare a devenit Sala „Ion Caramitru”
Ajungem în Sala Pictură, elegantă, de 230 de locuri, cu scaune de pluș roșu așezate pe gradene și două balcoane laterale. Dispune de o scenă italiană cu un pod înalt și cu turnantă, oferind posibilitatea unor montări cu scenografii complexe.
Iar de aici, în bijuteria principală a teatrului. Sala Mare, redenumită după moartea lui Ion Caramitru cu numele fostului mare actor și director al teatrului: „Cu o capacitate de 940 de locuri, sala este una dintre cele mai mari săli de teatru din România și, totodată, una dintre cel mai bine dotate din Europa din punct de vedere sceno-tehnic, comparabilă cu Sala Mare a noului Teatru Național din Budapesta sau cu Sala Olivier a Royal National Theatre din Londra”.
Site-ul oficial al TNB aduce și detalii de culise. „Performanțele tehnice impresionante ale scenei sunt susținute de: 5 trape de 3×15 m care pot urca până la 4,80 m și coborî până la – 2,20 m în raport cu nivelul scenei; o rotativă cu un diametru de 14 m aflată pe o culisantă de 15×16 m la nivelul scenei; 11 culisante (5 dreapta, 5 stânga și una spate) și o fosă mobilă care poate adăposti 16 instrumentiști. Turnul scenei este dotat cu 65 de ștăngi plus două laterale care pot urca până la 35 de metri și pot susține o greutate de 250 kg fiecare. Toate ștăngile sunt acționate manual. Deschiderea scenei este de 10 m până la 16 m, iar oglinda scenei se poate înălța de la 5 m până la 9 metri”.
Sunt repetiții chiar și duminică la prânz
În Sala Mică sunt repetiții, nu se poate intra. Dar detaliile vin. Cu o geometrie variabilă și un spațiu ușor de remodelat, sala este una modernă dedicată experimentelor teatrale ale tinerei generații, ca, de exemplu, programul 9G la TNB, dedicat tinerilor artiști.
„Cu o capacitate maximă de 130-150 de locuri, sala poate fi amenajată în orice variantă (italiană, arenă, elisabetană). Scaunele sunt montate pe gradene retractabile, iar unul dintre pereții laterali este alcătuit din module mobile. Este prima dintre sălile nou construite cu ocazia remodelării TNB, fiind dată în folosință din octombrie 2012”, spun reprezentanții teatrului.
Finalul ne găsește în Amfiteatru, pe acoperișul teatrului, proiectul fiind finalizat în 2018. Amfiteatrul este un spațiu în aer liber unde sunt prezentate spectacole estivale, doar în sezonul cald. În plus, în cadrul programului „Uşi deschise pentru toţi”, actorii TNB sunt invitaţi să propună proiecte dedicate special acestui spaţiu.
După o oră și jumătate, turul se încheie. Cu mesajul ghidului nostru, Ionuț Corpaci: „În acest moment, România are câte un teatru național în fiecare regiune istorică. Șase dintre acestea sunt subvenționate de Ministerul Culturii, iar alte 65 de teatre locale sunt subvenționate de consiliile județene. Doar patru județe nu au teatru care să fie subvenționat. Le găsim în județele Teleorman, Călărași, Sălaj și Bistrița-Năsăud”.